Vineri, 7 februarie 2020, ora 17.00, Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici invită băcăuanii amatori de artă, la vernisajul Expoziţiei de grup (pictură, grafică, sculptură, obiect), intitulată MIORIŢEI 21, care va avea loc la Galeriile Frunzetti, din Bacău, str. Nicolae Bălcescu nr. 12.
De ce MIORIŢEI 21? Mai întâi să parcurgem lista celor care expun: Mihai Bejanariu, Ilie Boca, Dragoş Burlacu, Ioan Burlacu, Mihai Chiuaru, Marius Crăiţă Mândră, Vasile Crăiţă Mândră, Ionela Lăzureanu, Ioan Lăzureanu, Ovidiu Marciuc, Ioan Mihalache, Ştefan Pristavu, Luminiţa Radu, Mioara Rotaru, Aurel Stanciu, Gheorghe Velea, Salomeea Velea, Dany Zărnescu şi Gheorghe Zărnescu.
Iniţiativa aparţine lui Gheorghe Zărnescu, care este şi curatorul expoziţiei. Şi acum răspunsul la întrebare: toţi artiştii de pe afiş au creat de-a lungul vieţii, foarte mulţi crează şi astăzi în Atelierele de pe str. Mioriţei 21, care aparţin Filialei Bacău a UAP, repartizate artiştilor pe timpul vieţii.
Filiala mai deţine alte câteva ateliere pe str. Neagoe Vodă şi este posibil ca o următoare expoziţie de grup să aparţină artiştilor care au închiriate acolo ateliere.
Despre lucrări şi autorii lor vor vorbi Gheorghe Zărnescu şi criticul Iulian Bucur.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.