Suntem la pamânt. Ca tara si ca popor. Ca si civilizatie si cultura. Am distrus structura de rezistenta a acestei tari, am amanetat viitorul. Am ajuns sa traim pe datorie, pentru ca nu mai producem nimic din ceea ce avem nevoie.
Am distrus educatia si sanatatea. Economia a murit de mult. Orasele incep sa se pustiasca. Mediul rural este mai mult mort. Viitorul nu se vede pentru ca s-ar putea sa nu existe.
Un razboi daca ne pârjolea si tot mai lasa in urma sperante. Noi nu mai avem sperante pentru ca stim ca nu ne mai asteapta nimic. Si degeaba dam vina pe politicieni si corporatii. Noi am ales politicienii care ne-au vândut. Noi ne-am repezit sa cumparam la suprapret ce ne vindeau corporatiile.
Acum incepem sa ne dam seama. Sa ne trezim. Vedem ca treburile nu sunt ok. Ca tara nu prea mai este tara. E mai mult o colonie. Ne-au vândut margele de sticla colorata si noi le-am dat petrolul si gazele, energia electrica, apa, subsolul, padurile si aerul.
Tinerii pleaca din tara si nu au de gând sa se mai intoarca. Nu au la ce. Nu vor sa traiasca o viata fara viitor. Nevoiti sa aleaga mereu intre aceiasi politicieni avari. Sa munceasca pe salarii de doi lei de dimineata pâna seara in vreme ce câtiva norocosi isi indeasa teancurile de bani la chimir.
Cu regret va informez ca nu exista cale de intoarcere. Nu exista scapare. La un moment dat nu te mai poti impotrivi curentului.
Din pacate, nu e prima data când se intâmpla. Nu e prima data când nu invatam din lectiile istoriei. Când poporul moare executat de propriii conducatori, mâna in mâna cu dusmanii externi. Nu e prima data când suntem jefuiti. Când suntem tratati ca sclavi in propria tara.
Din fericire, de fiecare data poporul a renascut. Greu, cu mari sacrificii dar a facut-o. Pentru ca este blestemul nostru sa ne traim existenta astfel.
Vestea buna este ca exista o speranta. Vestea proasta este ca, probabil, generatia actuala va muri in lanturi.
