duminică, 23 martie 2025

Exercițiu județean pentru antrenarea structurilor de intervenție

Astăzi, 20 martie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a organizat un exerciţiu județean de tip JOINT pentru antrenarea structurilor de intervenție în cazul producerii unor inundații în comuna Agăș.

Evenimentul a fost organizat în contextul apropierii Zilei Mondiale a Apei, marcată anual pe 22 martie, având scopul de a atrage atenția asupra importanței protejării resurselor de apă și a pregătirii eficiente pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene extreme.



Comuna Agăș a fost aleasă ca locație pentru acest exercițiu din cauza istoricului său de inundații severe, provocate de cursurile de apă din zonă. Scenariul a presupus creșterea rapidă a debitelor râului Trotuș și pârâului Agăș, urmare a ploilor torențiale din ultimele 24 de ore, determinând ieșirea din matcă și afectarea mai multor zone locuite.

Desfășurarea exercițiului

În jurul orei 11:00, apeluri de urgență la 112 au anunțat efectele inundațiilor, determinând mobilizarea imediată a forțelor de intervenție. La fața locului au fost dislocate echipe din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, fiind alertate și subunitățile din Bacău, Onești și Podu Turcului. De asemenea, au fost anunțate instituțiile responsabile cu gestionarea situațiilor de urgență.

În jurul orei 11:30, martorii au semnalat prezența unei persoane blocate pe un mal înalt din apropierea râului Trotuș, impunându-se solicitarea unei aeronave de tip Search and Rescue din cadrul Inspectoratului General al Aviației M.A.I. pentru evacuare în siguranță.

La scurt timp, scenariul a devenit și mai complex, în jurul orei 11:45, când una dintre persoanele evacuate a devenit agresivă față de echipajele de salvare. În acest context, a fost necesară intervenția unui echipaj de poliție pentru calmarea situației și asigurarea desfășurării operațiunilor în condiții de siguranță.

Obiectivele exercițiului

Scopul principal al acestui exercițiu a fost consolidarea capacității de reacție a structurilor de intervenție în fața unor situații de urgență complexe. Principalele obiective au inclus:

  • Însușirea și aplicarea misiunilor și atribuțiilor specifice de către structurile implicate;
  • Antrenarea forțelor pentru reducerea timpilor operativi de intervenție;
  • Verificarea și îmbunătățirea modului de cooperare interinstituțională.

Structuri participante

La acest exercițiu județean au participat forțe și mijloace aparținând:

  • Instituției Prefectului – Județul Bacău;
  • Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bacău;
  • Serviciului de Ambulanță Județean Bacău;
  • Inspectoratului de Poliție Județean Bacău;
  • Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău;
  • Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.;
  • Serviciului de Gospodărire a Apelor Bacău;
  • Administrației Bazinale de Apă Siret;
  • Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău;
  • Agenției pentru Protecția Mediului;
  • Consiliului Local pentru Situații de Urgență Agăș.

Concluzii

Exercițiul a demonstrat eficiența și profesionalismul structurilor implicate, subliniind importanța unei reacții rapide și bine coordonate în fața unor dezastre naturale. Astfel de activități sunt esențiale pentru perfecționarea intervențiilor și reducerea impactului negativ al inundațiilor asupra comunităților locale.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img