15 noiembrie 2024

Examinatori si… examinat

Masteranzii din anul I ai Literelor bacauane au tinut sa-si pregateasca examenul de la disciplina Metodologia cercetarii stiintifice într-un chip aparte. Respectându-se recomandarea ca astfel de cursuri sa aiba un preponderent caracter practic si deci productiv, ei au simulat atmosfera de examen, inversând rolurile.

Ca atare, au invitat un proaspat doctor în stiinte filologice – Elena Simionescu-Zaharia – si l-au supus unui sir de întrebari desprinse din continutul tezei de doctorat – „Basmul popular – orizonturi stilistice“.



Coordonatorul actiunii si titularul cursului le-a pus la dispozitie cele zece exemplare alocate Editurii („Alma Mater“, Bacau), pe care masteranzii le-au restituit în ziua lansarii cartii. Asa se face ca marile biblioteci din tara în ale caror fonduri legale au si ajuns au parte de exemplare… gata citite (evident, fara adnotari).

A urmat lansarea propriu-zisa, atipica, derulata în Sala „Traian Cantemir“: profesoara a luat loc la catedra, iar cei zece cititori si-au aratat curiozitatea de a sti aproape totul despre travaliul elaborarii tezei. S-a discutat, pe sistemul întrebare-raspuns, despre obiectivitate (Maria-Amelia tampau), actanti (Ioana Suciu), bestiar (Elena Pop), oralitate (Raluca Constantinescu), incantatie (Simona Hagima), culturologie (Aura Grama), ingenuitate (Daniela Gradinaru) s.a. „Candidata“, banuiti, a raspuns competent si prompt la toate provocarile si a lasat sa circule în sala o mapa cu manuscrisul tezei de doctorat, cu cele cinci referate adnotate de coordonator, Dumitru Irimia, si cu fisele de lucru care au precedat-o, punctate cu sublinieri, reveniri, corectari etc.

Partea a doua a avut „examinatori“ din alte domenii: profesori de româna din Poduriul autoarei (Cornelia Lupes, Gh.-Jan Iscu, Elena Grigoras) sau de arte plastice din Bacau (dr. Aurel Stanciu) au portretizat-o pe Elena Simionescu-Zaharia din punctul de vedere al formatorului, de la clasele I-IV, pâna la gimnaziu si liceu (Colegiul National de Arta „G. Apostu“).
[HIDEPOST]
Actiunea a fost repetata, peste câteva zile, la Biblioteca Judeteana „G. T. Kirileanu“ din Piatra-Neamt: Adrian G. Romila, Aurel Stanciu, Ioan Danila si Leonard Rotaru (moderator) au readus în fata publicului pietrean basmele „Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte“ si „Pasarea maiastra“, asa cum extrem de interesant le-a prelucrat Elena Simionescu-Zaharia.

Apropiatul examen al celor trei grupe de masteranzi bacauani – o foarte posibila reusita didactica.
[/HIDEPOST]




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014