17 noiembrie 2024

Evenimentul toamnei, la Slănic-Moldova

Aer curat, tradiție și multă distracție sunt motivele pentru care toți cei aflați în această lună de toamnă în stațiunea Slănic-Moldova și în vecinătatea ei, nu trebuie să rateze Festivalul produselor tradiționale ,,Răvășitul oilor”.

Evenimentul, aflat la cea de-a patra ediție va avea loc pe Muntele Bolovanu, la Ferma ,,Stâna Dacilor”, în perioada 11 – 13 octombrie.



Cei prezenți vor avea ocazia să participe la spectacole folclorice, expoziții de animale, produse tradiționale, obiecte artizanale și sculpturi din lemn, concurs de cai, foc de tabără și totodată, să savureze preparate specifice: bulz ciobănesc, pastramă de oaie, păstrăv afumat, gulaș, miel la ceaun, toateacesteastropite cu vin și rachiu din belșug.
Potrivit organizatorilor, drumul până la fermă se află în plină refacere, astfel că se așteaptă la un număr crescut de participanți față de edițiile anterioare.
În plus, una dintre principalele atracții, respectiv ceata de daci din cadrul Asociației Culturale ,,Geto-Dacii din Moldova”-Filiala Bacău, va oferi un spectacol de reconstituire istorică, spre încântarea publicului, contribuind astfel la atmosfera de veselie și bună dispoziție.

 

Manifestarea se adresează atât localnicilor cât și turiștilor iubitori de tradiție, care vin să cunoască obiceiurile locale și produsele naturale specifice zonei, puse la dispoziție de crescătorii de animale și micii producători și este organizată anual de Primăria Slănic-Moldova și Ferma,,Stâna Dacilor”, în al doilea weekend al lunii octombrie.

Romulus-Dan BUSNEA




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014