25 noiembrie 2024

Evenimentul artistic al toamnei: Ceci n’est pas un Magritte. Acesta este VEM 

Prima „personală de fotografie a artistului băcăuan Victor Eugen Mihai – VEM, o expoziție în care domină misterul, realismul și suprarealismul.

Sceptic la început, argumentând programarea în aceeași zi și la ore apropiate, a mai multor proiecte artistice importante (Deschiderea Festivalului Național „George Bacovia”, Expoziția de artă plastică „Seniorii Tescanilor”), cu siguranță m-am înșelat, realitatea își are legile ei și nu ține cont de ceea ce crede unul sau altul, la un moment dat, astfel că vernisajul expoziției de fotografie, unică în Bacău și în țară, intitulată Ceci nest pas un Magritte, prima personală de fotografie a artistului Victor Eugen Mihai – VEM, de la Galeriile ALFA, s-a bucurat de un imens interes și succes extraordinar.

Caricaturist înăscut, artist consacrat al acestei arte, premiat la numeroase saloane și concursuri naționale și internaționale, de mai mulți ani cocheteaza și cu fotografia. Îmi spunea acum mai mulți ani că și-a achiziționat un aparat fără concurență prin Bacău. Sigur că nu-i totul, mai sunt necesari ani de studiu, o cultură solidă, de practică, de muncă în laboratoare, studiouri, de bătut expozițiile și saloanele, trebuie pasiune, talent și muncă.



Înainte de a da drumul la bandă, mai trebuie spus că, la acest succes au mai contribuit: o elegantă publicitate, nu a fost ocolit niciun canal media, spațiul de prezentare de la Galeriile ALFA a fost ocupat în totalitate de imensele afișe (inedite și foarte bine realizate) care anunțau evenimentul, notorietatea autorului și a curatorului, tema expoziției, totul de calitate, fără a fi ostentative.

Fiind o paranteză, o îndrept către alți organizatori de evenimente, care cred că un afiș A4 răscolește tot Bacăul și îl trimite la expoziție, lansare de carte sau conferință!

Acesta este VEM

Spațiul de la Galeriile ALFA a fost prea mic pentru numărul celor care au vrut să participe la eveniment. Au fost întâmpinați de VEM, coborât parcă din fotografia care domină expoziția, îmbrăcat la fel ca mentorul lui, Rene Magritte, dintr-un celebru tablou. La intrare, un coș imens cu mere verzi. Toate aceste mici detalii, au avut importante semnificații în derularea evenimentului. Până și titlul expoziției face trimitere la Rene Magritte, care este autorul celebrei opere Ceci nest pas un pipe (Aceasta nu este o pipă): Ceci nest pas un Magritte (Acesta nu este un Magritte).

Nu, nu este un Magritte, este VEM, un mare admirator al celebrului artist belgian, inițiator și reprezentant de seamă al suprarealismului în artă, pictor, grafician, desenator, filozof, de la a cărui naștere se împlinesc 125 de ani, deschizător de drumuri, care a lăsat posterității peste 1000 de lucrări. Sala de expoziții nu este aglomerată cu lucrări, spațiile albe nasc întrebări, spațiile albe  crează liniștea necesară până la următorul tablou, până la următoarea fotografie, care te uimește, te incită, te face să te oprești, încercând s-o cuprinzi, însă ea este făcută să te domine, nu cu teamă, însă cu interes și curiozitate.

A vorbit publicului despre VEM și despre Rene Magritte Dionis Pușcuță, artist plastic, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”: „Suntem martorii unui eveniment, o expoziție unică de fotografie a cunoscutului artist VEM, o reinterpretare fotografică a operei picturale a celebrului artist suprarealist belgian Rene Magritte,  Ceci nest pas un Magritte, în traducere neaoșă Acesta nu este un Margritte, este un VEM. Iată că vine caricaturistul VEM, umoristul, în fața dvs. cu fotografie, de altfel și-a adăugat la CV un master la Universitatea din Iași- fotografie-video, avem aici o expoziție extraordinară, o noutate pentru Bacău, pe care vă invit nu numai să o vedeți, ci și să o priviți.  Curatorul expoziției este un alt mare artist al fotografiei, Viorel Cojan.

Arta lui VEM, prin ochii criticului

Nu este un caz singular în Bacău, când artistul preferă să invite la vernisaje personalități ale genului, critici de artă cu notorietate și o carte de vizită solidă, dar și cu acces la presa de specialitate, pentru a-i prezenta publicului operele. Expoziția de fotografie a artistului vizual Victor Eugen Mihai-VEM a beneficiat de un critic de artă de excepție, Maria Bilașevschi, artist plastic,  lector univ. dr. la Facultatea de Arte Vizuale, UNAGE Iași, critic de artă și curator, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași. „Victor Eugen Mihai – VEM, cunoscut caricaturist, cu un imaginar ce cartografiază nu doar viciile societății, ci miturile actuale, ale celebrității, ale ambalajului, în fapt estetica banalului ce exaltă superficialul suprapus sinelui, palpabilului, realului, în definitiv, umanului. Factura ludic-satirică a creației sale se reflectă și mai puternic în noul proiect fotografic, Ceci nest pas un Magritte. Desigur, nu doar produsul fotografic în sine, colajul sau intervenția asupra imaginii contează în receptare, ci procesualitatea creației, schițele și pregătirea actului. Alegerea artistului belgian nu este întâmplătoare. Afinitatea pentru ironia lui Magritte și modul în care poți augumenta mesajul, l-au provocat pe VEM ca prin fotomontaje să ridice întrebări cu privire la statutul artei plastice ca procedeu mimetic, de exprimare a realului, a văzutului, devoalând sub forma unei reflecții propria părere cu privire la artă și, per ansamblu, societate, a spus criticul de artă ieșean, la vernisaj.

Despre produsul fotografic, despre colaj și intervenția asupra imaginii, cât și despre  procesul creației, munca de studiou, zecile de schițe și pregătirea finală a fiecărei imagini-mesaj, a vorbit și Viorel Cojan, membru al UAP, Filiala Bacău. Remarcabil, de o calitate de excepție este și albumul cu fotografiile din expoziție, care poartă același titlu, cu un format inedit, accesibil doar marilor galerii de artă.

Proiectul fotografic a fost finanțat de Consiliul Județean, un sprijin substațial la realizarea lui a venit și din partea Asociației „Gil Ioniță”.

Expoziția este deschisă publicului opt ore pe zi, aproximativ 30 de zile.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014