Având în vedere situația impusă de pandemia de Covid 19, cea de a X-a ediție a Simpozionului Internațional „Dimitrie Ghika-Comănești”, manifestare cultural-științifică anuală care avea loc de regulă în sălile Palatului ,,Ghika” din Comănești, se va desfășura anul acesta on-line, sâmbătă, 1 august, ora 10.00, cu tema: ,,Creativitate și inovare în vremuri de pandemie”.
Evenimentul are o conotație cu totul aparte, întrucât va marca zece ani de la prima ediție a simpozionului și a înființării Asociației cultural-științifice ,,Dimitrie Ghika-Comănești”, ca și centenarul nașterii academicianului Gleb Drăgan (1920-2014), fondatorul revistei ,,Columna”, publicație a asociației comăneștene și supliment al revistei Studii și Comunicări/DIS a Diviziei de Istoria Științei a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române.
,,Sărbătorim în acest an un deceniu de activități pe parcursul căruia s-au derulat numeroase programe științifice, culturale și educaționale, în care sunt implicați dascăli, elevi, cercetători, publiciști, oameni de cultură și artă. La ediția aniversară din acest an vor participa reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale, membri ai Academiei Române și ai asociației noastre, cadre didactice, elevi. Cu acest prilej va fi lansat numărul 9 al revistei `Columna` și vor fi acordate premiile anuale ale acestei publicații, iar acad. Boris Draganov, de la Academia de Științe a Moldovei (Republica Moldova), va prezenta în direct contribuția adusă la dezvoltarea științei și tehnicii românești de către regretatul savant și academician Gleb Drăgan, la aniversarea centenarului nașterii sale. Acad. Boris Draganov, care a împlinit recent 100 de ani este fratele geamăn al acad. Gleb Drăgan”, a precizat prof. drd. Lavinia Misăilă, președintele Asociației cultural-științifice ,,Dimitrie Ghika-Comănești”, organizatorul evenimentului, alături de Primăria orașului Comănești, DIS/CRIFST al Academiei Române și Centrul de Informare Europeană ,,Europe Direct Valea Trotușului Comănești”.
Asociaţia cultural-știinţifică „Dimitrie Ghika-Comăneşti” s-a constituit în august 2011, sub preşedinţia de onoare a prof. dr. Dumitru Murariu, membru corespondent al Academiei Române, fost director al Muzeului Naţional de Ştiinţe Naturale „Grigore Antipa” din Bucureşti, iar revista ,,Columna” a apărut în anul 2012, sub coordonarea academicianului Gleb Drăgan, fiind accesată în prezent în 59 de țări. Numărul din acest an al revistei, al cărei director este academicianul Constantin Toma, conține 33 de lucrări în 303 pagini și apare atât în ediție tipărită, cât și on-line, pe site-ul https://columna.crifst.ro/acasa
Printre partenerii evenimentului, se numără Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și cotidienele ,,Deșteptarea” și ,,Bacău Expres”.
Romulus-Dan BUSNEA