Putini bacauani stiu ca, incepând cu anul 2015, pot opta pentru schimbarea furnizorului de energie electrica traditional si de a încheia un nou contract de furnizare cu alta firma la alt pret. Prin urmare, pâna la finalul anului viitor, toti consumatorii ar fi indicat sa-si aleaga un furnizor cu tarife mai bune.
In acest context, in Bacau, zilele trecute, a fost inaugurat Centrul Regional Moldova al EVA Energy, companie româneasca infiintata in anul 2012, care are ca scop furnizarea de energie electrica din surse regenerabile (hidrocentrale si/sau centrale fotovoltaice) atât consumatorilor casnici, cât si celor din zona de business – mijlocii si mari.
„EVA Energy este cunoscuta deja pe piata Moldovei. In prezent, din totalul de 15.000 de clienti pe care-i avem in toata tara, peste 4.600 sunt din regiunea Moldovei, in special din judetele Suceava, Neamt si Bacau. Pe noi ne intereseaza sa oferim posibilitatea clientilor sa apeleze la Centrul Regional din Bacau pentru operatiuni si diverse sesizari ori reclamatii, daca va fi cazul”, a declarat Christian Hagmann, presedintele companiei EVA Energy. Interesant de stiut ca firma abordeaza un concept inovator pe piata din România, fiind primul furnizor dedicat inclusiv consumatorilor casnici.
In plus, compania îmbina traditia furnizarii de energie electrica si gaz cu profesionalismul care ofera cele mai bune servicii clientilor sai. Produsele oferite reprezinta alegerea potrivita pentru un parteneriat flexibil, preturi competitive si transparenta. De asemenea, calitatea si siguranta furnizarii de electricitate este asigurata prin conditii contractuale echilibrate. Oferta de colaborare a companiei este diversificata, în completarea furnizarii energiei electrice punând la dispozitia clientilor si serviciile de verificare si întretinere a instalatiilor.
„Centrul regional din Bacau a fost lansat in ideea in care consumatorii care doresc sa devina clientii nostri sa aiba un mod mult mai simplu de a intra in contact cu noi, venind la sediul din strada Decebal nr. 21 A. Aici, ne vor gasi zilnic, pentru orice fel de informatie, pentru tot ce inseamna partea de operatiuni etc. Pachetul nostru se adreseaza consumatorilor casnici si industriali. In general, dorim sa venim in intâmpinarea nevoilor consumatorilor casnici, fiind primii furnizori din România, dupa liberalizarea pietei energiei, care venim cu un pachet complex – atât energie electrica, cât si gaz – pentru consumatorii casnici”, a adaugat Marius Posa, vicepresedintele companiei EVA Energy.
Oferta potrivita consumului mediu de pe ultimele facturi
Noul furnizor din zona Bacaului vine cu o serie de abonamente fixe lunare la energia electrica, astfel incât consumatorul va sti cât va trebui sa plateasca de fiecare data, fara a avea alte surprize. De exemplu, timp de sase luni, clientului i se va factura lunar acelasi pret, urmând ca dupa acest termen sa-i fie regularizat consumul.
Prin urmare, in cazul in care consumul real este mai mare cu 10 la suta fata de cel din abonament, atunci factura urmatoare va include si diferenta de plata. Insa, in situatia in care consumul real este mai mic decât cel din abonament, atunci la factura urmatoare i se va restitui diferenta.
Abonamentele la energie electrica pleaca de la 25 de lei (la de tip Simplu, cu un consum lunar de 50 kWh), crescând in cazul celorlalte abonamente concomitent cu numarul mai mare de kWh inclusi (Baza – 100 kWh, Baza Plus – 150 kWh, Medium – 200 kWh, Medium Plus – 250 kWh, Confort – 300 kWh, Medium Confort – 350 kWh, Plus Confort – 400 kWh si Extra Confort – 450 kWh). Pentru gaz, pretul este personalizat, la cerere. Contractul se incheie pe doi ani de zile, dar clientul isi va putea schimba operatorul, cu respectarea procedurii in vigoare, in termen de 21 de zile, fara niciun alt cost. Optional, taxa radio si TV se pot achita pe factura EVA Energy. Contractul se incheie online sau prin posta, consumatorul urmând a fi anuntat prin email si SMS de indata ce acesta va deveni clientul companiei. Metodele de plata sunt diverse, de la banci, Posta, robotei, direct debit si pâna la plata online prin My EVA.
Statie de incarcare a masinilor electrice
Cu ocazia inaugurarii Centrului Regional, reprezentantii companiei au lansat Programul Eva Go!, reteaua de încarcare a autoturismelor cu propulsie electrica. ,,Am instalat deja si prima «pompa» de încarcare a autoturismelor electrice, amplasata în parcarea Hotelului «Decebal». Obiectivul este destinat locuitorilor municipiului Bacau. Astfel, in primul an, statia va functiona in regim gratuit, astfel incât toti detinatorii de autoturisme electrice sa poata sa vina sa isi testeze masina, sa vada ceea ce inseamna incarcarea rapida in mediul urban. Dupa acest termen, urmeaza sa stabilim o modalitate pecunara in privinta posibilitatii de incarcare a autoturismelor. Clientii hotelului «Decebal» vor avea acces gratuit, chiar si dupa faza a doua”, au aratat reprezentantii companiei.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.