„Am donat sânge, în această dimineață, la Oneşti, în cadrul campaniei naționale „Avem acelaşi sânge!”, derulată de postul TV Digi24 – este prima mea #donare de sânge, prilej cu care am aflat că sunt donator universal (grupa sanguină 0 negativ poate dona tuturor), dar nu pot primi sânge decât de la cei care au aceeaşi grupă ca şi mine”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.
„Întrucât glicemia era mai scăzută decât de obicei, a trebuit să mănânc – pe nerăsuflate – 3 ciocolate care să-mi readucă glicemia în parametri optimi. Sângele salvează vieți, iar a dona înseamnă a da o şansă la viață unui semen aflat în cumpănă!
Îndemn toți băcăuanii să doneze sânge – nu e doar un act umanitar, ci şi sănătos, mai ales că donarea contribuie la regenerarea şi reîmprospătarea sângelui!”, a mai declarat europarlamentarul bacăuan.