Recentul episod în care Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, i-a cerut României să-și schimbe propunerea de comisar european pentru că voia o femeie în locul unui bărbat arată un fenomen tot mai evident la Bruxelles. În loc să conteze cine e mai bun pentru funcție, pare că sexul candidatului e ceea ce primează. Nimeni nu a spus că bărbatul propus de România n-ar fi fost competent sau că femeia aleasă în locul lui ar fi mai calificată. A contat doar că trebuie să fie o femeie pentru a bifa criteriul de egalitate de gen.
Evident, nimeni nu contestă că egalitatea de gen e importantă. Bineînțeles că femeile și bărbații ar trebui să aibă aceleași șanse, inclusiv în funcții de conducere. Dar aici nu vorbim despre șanse egale, ci despre impunerea unei reguli care nu pare să țină cont de cine e cel mai potrivit pentru job. Totul e despre imagine, despre cum „dă bine” la Bruxelles să fie o femeie.
Decizia Ursulei nu pare să aibă legătură cu competențele, ci mai degrabă cu bifarea unui obiectiv politic. Oare asta înseamnă diversitate? Oare asta e egalitate? Sau e doar un joc de aparențe?
Altceva de remarcat e cât de repede s-a conformat Guvernul României. Fără să ridice vreo obiecție, fără să încerce să-și susțină omul propus inițial, au schimbat imediat comisarul ca să facă pe placul Bruxelles-ului. Ce spune asta despre cum funcționează lucrurile la noi? Guvernul ar trebui să fie cel care decide propunerile de comisari, dar pare că ne supunem imediat oricărei cerințe externe, fără să ne batem măcar pentru o decizie luată la nivel național.
Diversitatea și incluziunea sunt valori importante, dar modul în care sunt aplicate uneori ridică semne de întrebare. În loc să fie folosite pentru a crea oportunități reale pentru toată lumea, ele par să devină niște unelte politice, impuse de sus în jos. Bruxelles-ul dă ordine, iar statele membre se conformează, chiar dacă asta înseamnă să facem schimbări care nu au logică.
Uniunea Europeană pare să fie tot mai interesată de cum arată lucrurile, de cum „dă bine” din afară, decât de realitățile din teren. Iar asta ne face să ne întrebăm dacă nu cumva aceste reguli legate de diversitate și egalitate ascund, de fapt, un plan politic mai amplu, pe care nu îl vedem clar acum. Poate că după alegeri va deveni mai evident, sau poate că totul e doar un haos creat de decizii lipsite de sens.
Întrebarea care rămâne e dacă aceste schimbări fac parte dintr-un plan bine pus la punct sau dacă totul e rezultatul unor decizii absurde, luate fără vreo logică. Când impui reguli legate de diversitate fără să te gândești la competențe, te întrebi încotro merge Europa.
Acest episod cu Ursula și comisarul european ne arată cum se prioritizează aparențele în fața fondului. Și dacă nu suntem atenți, riscăm să ne trezim într-o Uniune Europeană în care imaginea e mai importantă decât substanța, iar asta poate submina ideea de meritocrație și democrație pe care se presupune că o apărăm.
Oh, stai. Deja suntem băgați adânc în așa ceva…
