24 decembrie 2024

Eugenia Harja, „Cetățean de Onoare al județului Bacău”

Profesorul universitar doctor Eugenia Harja, fost director la Direcția Județeană de Statistică Bacău, pesonalitate marcantă în domeniul educației și științei băcăuane, a primit titlul de „Cetățean de Onoare al Județului”. Distincția a fost acordată de Consiliul Județean (CJ) Bacău „în semn de recunoaștere și de prețuire pentru tot ceea ce a realizat în domeniul educațional, didactic și științific băcăuan”.

Festivitatea de decernare a avut loc în cadrul ședinței ordinare a CJ, convocată pentru vineri, 29 octombrie. „Îmi face o reală plăcere să vă confer acest titlu. V-am cunoscut pe când eram subprefect. Și v-am cunoscut așa cum foarte bine v-ați caracterizat: fără ifose, fără pretenții, directă. Tocmai de aceea, respectul și admirația mea se îndreaptă către dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru că v-am cunoscut”, a fost mesajul președintelui CJ, Valentin Ivancea. „39 de ani, 8 luni și 8 zile, însumând 14.495 de zile, din care 22,4% în funcții de execuție (3.246 de zile) și 77,6% în funcții de conducere (11.249 de zile, iar din acestea 17,7% ca director adjunct și 82,3% ca director).



La acest moment, din total zile de viață, 63% le-a petrecut în «Statistica oficială», alături de colegii din Direcția de Statistică Bacău”, este descrierea, cu acuratețe de statistician, a carierei prof. univ. dr. Eugenia Harja. „Mulțumesc pentru că v-ați gândit la acest gest simbolic. Este o recunoaștere a întregii mele activități, dar și a profesiei de statistician, modestă, aș zice, pentru că sunt oamenii din spatele cifrelor, care stau mereu în culise când se întreprind lucruri foarte importante. Statistica și județul Bacău au intrat în viața mea și m-au adoptat, în același timp, acum 40 de ani, când am primit repartiția în acest județ.

De atunci și până acum, am cunoscut județul, prin viața reală, dar și prin oglinda indicatorilor statistici produși de însăși instituția pe care am condus-o până nu demult (…) Cred că există, în județ, și alte personalități marcante care, prin profesia lor, ar merita mai mult decât mine – să fie astăzi în fața dumneavoastră. Poate o să vă gândiți, în viitor, și la acestea, pentru că este mare lucru aprecierea. Face de mii de ori mai mult decât premiile bănești sau materiale. Aceste aprecieri motivează oamenii spre performanță”, a transmis, la rândul său, Eugenia Harja.

O carieră impecabilă

Eugenia Harja și-a început activitatea la 12 octombrie 1981, când a fost repartizată la Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bacău, după absolvirea Facultății de Planificare și Cibernetică Economică din ASE București. La 1 septembrie 1990, la 32 de ani, a fost numită director adjunct la DJS, coordonând direct activitatea de sinteză a instituției, iar după cinci ani, a preluat conducerea deplină a instituției de statistică. În anul 2003, după aproape șase ani de școală doctorală, sub îndrumarea prof.univ. dr. Elisabeta Jaba, primește titlul dc doctor în științe economice, domeniul „Cibemetică și statistică economică”, în cadrul Universității „A1.I.Cuza” din lași. În primăvara anului 2005, a devenit conferențiar universitar la facultatea de Științe economice a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru ca pe 30 septembrie 2009 să i se confere titlul de profesor universitar.

A urmat, apoi, o serie de activități în domeniul didactic, participând la cursul „Module de formation de formateurs en methodologie d’enquete pour la Commision Nationale pour la Statistique de Roumanie” (Modulul de formare a formatorilor în metodologia anchetelor pentru Comisia Națională de Statistică din România), la Centre de Formation Continue du Groupe des Ecoles Nationales d’Economie et Statistique INSSE Paris, Franța, apoi a derulat activități de predare în programul de masterat „Methodologie Statistique et Sciences Sociales” la Universite „Pierre Mendes” din Grenoble, Franța, ca profesor invitat în programul Erasmus.

În perioada martie 2008 – 15 septembrie 2011, a fost aleasă șef al Catedrei Marketing – Management a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, iar, ulterior, director al Departamentului Marketing și Management în mandatele 2011 – 2015, 2015 – 2019 și 2019 – 2023. Este membră a Senatului Universității „Vasile Alecsandri’ din Bacău și în diferite comisii de specialitate, îndrumând, până în prezent, la disciplinele „Statistică și Economie”, 30 de generații de studenți.

Meritele deosebite precum și contribuția adusă la programele de teorie și practică statistică românească au fost recunoscute prin conferirea a numeroase diplome de excelență. Președintele Institutului Național de Statistică i-a acordat, în 12 iulie 2004 și în iulie 2008, „Diploma de excelență în statistică”. Societatea Română de Statistică din București i-a conferit, în data de 21 decembrie 2005, „Diploma de Excelență pentru contribuții la diseminarea datelor statistice economice”. Aceeași societate i-a conferit în data de 22 decembrie 2006, „Diploma de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea și perfecționarea învățământului academic de profil ”, în data de 19 decembrie 2007, „Diploma de Excelență pentru dezvoltarea statisticii teritoriale”, în decembrie 2008, „Diploma de Excelență pentru promovarea culturii statistice”, iar în decembrie 2012, „Diploma de Excelență pentru înaltă performanță în activitate”.

În 22 iunie 2019, Senatul Societății Științifice de Management din România i-a conferit distincția „Magna Cum Laude”, în semn de recunoaștere și înaltă apreciere a participării active la realizarea Proiectului COMOR – cercetare inedită, de mare anvergură la nivel național, a culturii organizaționale din companiile românești. Eugenia Harja apare ca personalitate în „Enciclopedia județului Bacău”, editura Agora, 2007, în „Enciclopedia personalităților din România” , Editura Hubners Who is Who, 2011, în „Economiști agrari și statisticieni”, Editura CERES, 2011, precum și în „Cele 4 dimensiuni ale feminității românești”, Editura Neverland, 2010.

A avut și are o colaborare de excepție atât cu statistica oficială, cât și cu mediul statistic academic din țară, precum și din Republica Moldova și Franța. Este membru fondator al ESOP (Fundatia Academică pentru Studii Socio-Economice și Prognoze), cu sediul în Iași, a Societății Române de Statistică – filiala Iași, societate care reunește marile personalități ale vieții științifice din țară în domeniul statisticii, atât al celei academice, cât și al celei oficiale. A fost directorul de proiect al lucrării „Proiectarea structurii platformei publice pentru diseminarea facilă a informației de mediu la nivelul întregii societăți” – proiect național câștigat prin competiție, realizat în cadrul acordului de parteneriat încheiat între ASE București, Centrul Național de Pregătire în Statistică, Universitatea „Artifex” și Universitatea din Bacău, dar și membru în echipa de cercetare a 31 de granturi internaționale (ale INS București), obținute prin competiție pe bază de contract/grant în străinătate sau prin alte modalități competiționale, precum și membru în echipa de cercetare a șase proiecte de cercetare națională (cu C.N.P.S. București). A participat, ca membru – expert monitorizare, în proiectul POS-DRU „Extinderea oportunităților de învățare prin inovare, cercetare și interacțiune cu mediul de afaceri”, unde partener principal a fost Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. În fine, prof. univ. dr. Eugenia Harja a mai participat la alte 10 contracte de cercetare ale IRECSON cu EUROSTAT/Banca Mondială, dar și în proiectul POS-DRU – „Pregătire practică pentru piața muncii” – proiect POS DRU – FSE.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img