Sunt bine cunoscute vorbele scriitorului argentinian despre paradis, pe care si l-a „imaginat intotdeauna ca o biblioteca“ (J.L. Borges, Cartile si noaptea). Zilele trecute, când ne-am intâlnit pentru a-l pomeni pe Eugen Budau (1951-2006), poetul Nicolae Mihai ne-a adus la cunostinta un posibil testament al celui plecat in urma cu sapte ani: „Când va fi sa mor, sa fie intr-o biblioteca, asa cum e asta“. (Nicolae Mihai este bibliotecar la Colegiul National de Arta „George Apostu“, unde Eugen Budau a profesat in ultimii sai ani.) Nu a fost singura evocare. In ordine, Grigore Codrescu l-a vazut in felul exemplar de a-si fi educat copilul (Ozana Budau, doctoranda; poeta, publicista); Ioan Danila a constatat ca Fondul „Eugen Budau“ donat Societatii Cultural-Stiintifice „Vasile Alecsandri“ e un mod de a-si câstiga nemurirea fostul proprietar; Mihai Semenov i-a laudat finetea sufleteasca (venind de pe unul din multele drumuri prin judet, i-a cerut fondatorului revistei „Convorbiri didactice“ sa opreasca masina lânga o poiana, ca sa-i culeaga sotiei, Eugenia, un buchet de albastrele); Petre Isachi a reactivat „eroismul intelectual al lui Eugen Budau“, iar Aurel Jamneala, modelul de inspector scolar. Dan Sandu a avut privilegiul de a purta un ultim dialog cu cel evocat. Cu smerenie, i-a reamintit vorbele: „Voi, care ramâneti, aveti grija ce faceti cu Bacaul…“ Ion Ilies si familia Serban l-au adus si ei aproape pe omul Eugen Budau. J.L. Borges a scris „Istoria eternitatii“. Eugen Budau ne-a lasat ceva asemanator – „Bacaul literar“, carte inegalabila pentru multa, multa vreme.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
