Alegerile pentru parlamentul European au fost ingropate crestineste chiar de catre candidati. Chiar daca faptul inca nu s-a petrecut, putem, linistiti, sa pregatim toate cele necesare pentru inmormântarea ideii de sufragiu.
O gramada de oameni cu scaun la cap se chinuie sa ne convinga ca alegerile sunt hotarâtoare pentru destinul european al României; in realitate, in afara de un discutabil barometru al opiniilor politice si de propulsarea unor indivizi in fotolii extrem de moi, alegerile acestea nu au nici o legatura cu tara noastra. Si spun asta deoarece, in ciuda faptului ca atât candidatii cât si liderii politici ne spun ca europarlamentarii vor reprezenta România la Bruxelles, in realitate ei vor reprezenta si vor fi fideli principiilor doctrinare ale partidelor la care sunt afiliate.
Ca sa fie clar: la Bruxelles, europarlamentarii nu voteaza dupa cum dicteaza interesele României, ci dupa interesul partidelor europene. Nu o data s-a intâmplat ca parlamentari din partea tarii noastre sa voteze decizii care au avut efecte negative asupra noastra.
Prin urmare, ideea cum ca un europarlamentar ia decizii pentru binele tarii este putin falsa. Rezulta, deci, ca in mod logic, campania electorala ar trebui sa fie una doctrinara. Lucru absolut imposibil in România, tara in care de mai bine de zece ani doctrinele au fost aruncate la cosul de gunoi al istoriei, fiind inlocuite cu o spoiala menita sa mascheze dorul de parvenire al politicienilor. Indiferent cât de stânga sau dreapta s-ar declara un candidat in campania electorala, fiti sigur ca singura sa doctrina sa este umplerea buzunarelor.
Si mergem mai departe: aproape toate partidele vorbesc pe afisele electorale despre România, despre ce vor face ele pentru tara in cazul in care noi vom pune stampila pe sigla lor. Dar, cum am constatat mai sus, viitorii deputati europeni din partea României nu au nici o obligatie sa voteze in favoarea tarii noastre iar, uneori, sunt obligati de grupurile parlamentare din care fac parte sa se pronunte chiar impotriva intereselor românesti.
Asadar, intrebarea nu ar fi „cu cine votez?” ci „de ce sa votez?”
