Anul 2024 va fi unul puternic electoral, cu alegeri locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare. Superofertă – l-am auzit pe unul dintre comentatori -, patru în unu’.
O știm de mai mult timp, nu pentru că am sta cu ochii numai pe aceste evenimente, ci mai ales pentru că, în fapt, campania electorală a început, ca de obicei, mai devreme decât ar fi prevăzut și ne atacă pe toate căile. De peste tot vin vești care ne arată personaje sau grupuri agitate electoral. Nimeni nu spune pe față că ar face deja campanie, totul se întâmplă mai mult pe șest.
Dacă privim în urmă, ne amintim că în 2020 prezența la vot a fost de numai circa 32%, cea mai slabă dintre ultimele cicluri electorale. De, am trecut și prin pârdalnica pandemie, dar nici politicienii nu au fost străini de o astfel de situație. Iar când e vorba de politicieni, lumea arată imediat cu degetul la ei.
Unde greșesc politicienii, mai ales cei care nu au o reputație prea bună? Aceeași comentatori ai fenomenului spun că o parte dintre cei care au devenit vizibili pe scena politică ar avea în spate un tandem de tip media, format din oameni care știu să vorbească sau să scrie și care chiar pot impresiona auditorul, spectatorul, cititorul. Totul înseamnă o pregătire psihoemoțională, de un „atac” pe planul psihologiei maselor. Formatorii de opinie trebuie să fie foarte atenți la cum și la ce spun. Unii politicieni au dovedit un fel de eleganță în a se adresa maselor chiar când populația îl descriau ca fiind agresiv. Pentru că – spun psihologii – poți fi elegant și când ești dur sau înfumurat. Astfel de „etichete” lipite de un lider nu arată bine, dar ele rămân în mintea oamenilor.
Politicienii fac destule greșeli, dar ele țin de doar două elemente: de partidele din care fac parte, de doctrina partidului și de felul în care doctrina este descrisă prin discursurile politice. Iar acest ultim element nu răspunde întotdeauna așteptărilor alegătorilor și imaginea politicianului în cauză are de suferit.
Practic, nu mai poți avea încredere în astfel de politicieni și începe degringolada electorală: oamenii nu prea mai știu cu cine să voteze. Un anume personaj caragialesc se tot întreba chiar în ziua votării, obsedant: „Eu cu cine votez”.
