Puţine zile ne despart de marea sărbătoarea a Naşterii Domnului. Crăciunul comercial s-a strecurat deja în multe reclame, DVD-uri cu colinde, ştiri, oferte. Însă asta să fie totul? Vom permite să treacă Adventul pe lângă noi? Vom permite să treacă pruncuşorul Isus pe lângă noi, fără a-i deschide inima, fără a-l fi aşteptat cu sufletul curăţat de păcate, în post şi rugăciune?
Evanghelia din cea de-a treia duminică a Adventului îl aduce în prim plan pe Ioan Botezătorul, sfântul care a pregătit calea Domnului.
Ioan, predicatorul convertirii şi al judecăţii lui Dumnezeu, se afla în închisoare pentru că l-a denunţat pe regele Irod, omul care nu s-a mai convertit. În închisoare ajung veşti despre activitatea lui Isus, iar Ioan începe să aibă întrebări. (Nimic rău să te întrebi.) Trimite doi soli pentru a-l întreba: „Eşti tu cel care trebuie să vină sau să aşteptăm pe un altul?” Acest Isus o luase pe alte căi decât preconiza Ioan; Isus nu începe cu anunţul judecăţii şi nici nu pune securea la rădăcină. „O fi el cel anunţat de profeţi?”, se întreabă Ioan.
La întrebarea trimişilor Înaintemergătorului, Isus nu răspunde cu da sau nu. Îi invită să gândească singuri, să interpreteze evidenţele, să citească realitatea, să asculte şi să vadă transformările pe care le-a realizat: „orbii văd”, „surzii aud”, „bolnavii se vindecă”. Se împlinesc profeţiile.
Isus se adresează şi nouă: împărăţia lui Dumnezeu a intrat în lume, pentru că semnele salvării sunt prezente în slujirea sa; pentru că cei săraci, cei păcătoşi, sunt evanghelizaţi, acceptaţi şi transformaţi de iubirea lui Dumnezeu. Cei orbi şi surzi la chemarea lui Dumnezeu încep să vadă şi să audă. Timpul lui Dumnezeu a irumpt în lume.
Şi noi, asemenea lui Ioan, avem mii de întrebări. Şi este normal ca tot creştinul să-şi interogheze şi să-şi verifice credinţa. La întrebarea lui Ioan, Isus nu a răspuns cu da sau nu. A răspuns cu viaţa sa, cu faptele sale. La fel este şi în cazul întrebărilor noastre. Isus este cel care poate răspunde la marile întrebări, la întrebările „ruseşti”, grele, ale existenţei noastre. Iar răspunsul îl dă cu viaţa sa, cu faptele sale. Important este să ne deschidem ochii şi urechile, inima şi mintea pentru a primi acest răspuns mângâietor. Isus a plantat sămânţa iubirii şi a stropit-o cu jertfa său. Noi, creştinii, trăind în această lume imperfectă, la fel, trebuie să stropim această sămânţă cu rugăciunea noastre, cu lupta şi implicarea pentru binele aproapelui.
Isus nu este o iluzionist şi nici nu mimează împlinirea profeţiilor. El este adevărul. El este binele care face binele. Este Salvatorul care ne trimite să-i chemăm pe fraţii noştri. Isus este aşteptatul popoarelor.
Dacă cineva te întreabă: „Este Isus cel ce trebuia să vină, sau să aşteptăm pe un altul?”, ce bine ar fi să-i răspunzi: „Eram orb şi acum văd. Eram bolnav şi acum sunt vindecat. Eram mort şi acum sunt viu. Uram şi acum iubesc. Aşteptam şi căutam alţi salvatori, dar acum îl caut doar pe Domnul Isus”. Iar în această stare de veghe, cum aşteaptă străjerii ivirea zorilor, eu fac binele aşa cum a făcut şi Isus.
Noi, căutători ai mântuirii, ai ieşirii din criză, prizonieri ca şi Ioan în propria închisoare, am dori un Isus după calapodul nostru, uitând că noi trebuie să devenim ca el şi nu el ca noi. Îl trecem pe Isus prin filtrul nostru, răzuim evanghelia şi păstrăm ceea ce ne place. Ei bine, în acest Advent să încercăm să-l primi pe Isus ca atare şi să îmbrăţişăm evanghelia cu totul, cu frumuseţea ei, cu exigenţa convertirii şi a bucuriei.
Pr. Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
