Orașul arată ca dracu (!), ca să folosesc o expresie consacrată, emanată de un politician deja expirat. De peste 20 de ani, constant, atrăgeam atenția, tot la această rubrică, asupra modului haotic și inestetic în care evoluează și se impune, fără restricții, arhitectura și estetica urbană a Bacăului.
Aminteam și pledam pentru o viziune unitară, modernă privind publicitatea stradală comercială și crearea unei identități proprii, stopând intervențiile tot mai „ochioase” asupra clădirilor și vitrinelor. Avem, aminteam, de asemenea, o armată de specialiști și vizionari ai esteticului stradal, arhitecți cu nume și renume național și internțional, artiști plastici, oameni plimbați prin lume, cu experiență și talent, pe care i-am putea atrage în acest important proces de instaurare a frumosului.
Nimic nu s-a mișcat, astfel că avem acum un oraș degradat, în care domină urâtul la fiecare colț, la fiecare pas. Fiecare proprietar de butic s-a vrut și un inovator în arta folosirii culorilor, amalgam deșănțat, menit, în viziunea lor, să atragă cumprătorul, peste care s-a impus indiferența și lipsa de cultură estetică a constructorilor de ocazie, care au vopsit clădirile în funcție de inventarul magazinelor de bricolaj.
De ce n-am deschis ochii mai devreme? Văd abia acum că a fost pus în dezbatere publică un regulament local de arhitectură estetică și urbană, care impune norme locale pentru publicitatea stadală, identitate cromatică și urbanism comercial. Sună frumos, atractiv și benefic, numai că totul pare că merge pe repede înainte, termenul până când pot băcăuanii să se pronunțe expiră pe 17 februarie.
Un proiect așa de important pentru oraș, pentru băcăuani este tratat tot cu superficialitate de actuala administrație, menit parcă să aibă soarta atâtor bune intenții, eșuate lamentabil. Îmi doream ca acest proiect excepțional să prindă contur, să-i văd primii muguri, însă, după cum a pornit, după cum este conceput, nu are nicio șansă, iar o amendă nu va rezolva tot ce am stricat sau nu am făcut la timp, mai bine de un sfert de secol.