Este numai… sfârşitul lumii

Revelaţia a afirmat mereu, iar azi ştiinţele confirmă din plin, că această lume va avea sfârşit. Oamenii sunt curioşi şi dornici să cunoască mai mult: timpul când lumea se va sfârşi, cum şi prin ce se va sfârşi; prin foc, cum spune sfântul Petru, sau prin legea entropiei, cum susţine ştiinţa; prin impactul cu alte corpuri cereşti; prin autodistrugere atomică etc. Prea puţini sunt acei care privesc sfârşitul prin prisma credinţei.
Cristos, când se va întoarce (şi nimeni nu cunoaşte data; şi cine crede că o ştie, o ştie greşit), va trebui să găsească pe fiecare dintre noi la locul său de muncă, cu mâinile – nu cu limba! – în acţiune. Cel mai bun mod de a câştiga veşnicia constă în a ne câştiga cu onestitate şi oboseală pâinea pe care o mâncăm aici pe pământ. Sfârşitul lumii, perspectiva vieţii de dincolo, nu permite nici o evaziune de la obligaţiile noastre pământeşti.
Eu trebuie să trăiesc şi să muncesc în optica zilei din urmă, nu stând s-o aştept pasiv sau într-o frenezie apocaliptică (care este cea mai rea formă de inerţie şi lipsă de credinţă). A construi casa în mod provizoriu este diferit de a refuza de a o construi cu scuza că va fi distrusă. Eu nu merg la biserică pentru că mi-e teamă de sfârşitul lumii, că sunt descurajat, decepţionat, înşelat, plictisit, dar pentru că vreau să încep să creez o lume nouă. A crede nu înseamnă a sări peste timpul prezent pentru a sistematiza cu gândul şi fantezia viaţa de dincolo, ci a primi, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, un proiect de transformare a zilei de astăzi.
Nu-mi este permis să camuflez prăbuşirea iluziilor mele sub vălul credinţei în viaţa de dincolo. Nu-mi este permis să maschez înfrângerile, amărăciunile, incapacităţile, obsesiile, lipsa de responsabilitate sau neîmplinirile istorice sub trucul unui fatalism presărat cu religiozitate.
Lucrarea noastră modestă, precară, fragilă, pusă împreună cu abilitate şi iubire, este expresia unei munci umile în învăţarea dreptăţii, este în măsură să treacă proba duratei, nu numai să reziste până la ziua din urmă, dar şi să „ţină” în acea zi.
Cum te regăsești acum la locul de muncă? Ești mândru de tine și lucrarea ta? Ai angaja un om ca tine la eventuala ta firmă? Simți că ești cinstit? Dacă nu, ai ziua de mâine pentru a te schimba. Nu te teme de schimbare și de ziua de mâine. Dumnezeu este deja acolo!
Pr. Richardo-Dominic Baciu