Dacă mai este cineva care spune că nu pricepe cum au reușit să ajungă naziștii la putere și cum au reușit să convingă un întreg popor nu să li se supună, ci să le urmeze cu convingere ideologia, să facă bine să deschidă ochii. Și să vadă cum, într-un timp relativ scurt, de doar câteva luni, o masă impresionantă de oameni a fost convinsă că principalii săi dușmani sunt persoanele care nu acceptă să se injecteze cu un produs experimental și netestat pe termen lung.
Acestora li se spune „antivaccinisti” deși marea majoritate a celor care nu acceptă serurile experimentale nu sunt împotriva ideii de vaccin, ci doar împotriva ideii de fi obligați să-și pună sănătatea și viață în mâinile unor politicieni care i-au trădat în nenumărate rânduri. Pentru că, vrem-nu vrem, presiunea cea mai mare pentru injectarea obligatorie vine de la politicieni, nu de la medici.
Așa-zisul val cinci care afectează Vestul Europei ne arată un lucru foarte interesant, dar pe care mulți nu vor să-l vadă: ceea ce multă lume numește „vaccinuri anti-COVID” nu funcționează. Și pentru că nu funcționează, politicul face ceea ce face întotdeauana când nu merge ceva: se caută un țap ispășitor. Că doar nu o să recunoască faptul că au greșit. Așadar, pentru că „vaccinurile” nu funcționează, de vină sunt cei care nu s-au vaccinat. Pentru că, nevaccinandu-se, i-au infectat pe cei vaccinați. Evident, este absurd, dar cine mai stă să caute logică în această nebunie?!
Dacă factorii de decizie ar înceta să mai promoveze isteria și s-ar concentra pe găsirea unei soluții potrivite la actuala criză, cred că în câteva luni lucrurile s-ar calma. Ar vedea că testele folosite dau multe, chiar prea multe rezultate false, s-ar concentra pe grupele de risc pentru a le proteja, ar accepta medicamente care și-au dovedit utilitatea, chiar dacă sunt mai ieftine, ar prioritiza la tratamente pacienții cu comorbidități, care par să fie victime sigure ale virusului. Sunt doar niște idei care pot fi completate.
Și, nu în ultimul rând, ar trebui să înceteze cu minciunile care provoacă panică. De exemplu, în România am avut zile cu sute de morți declarați a fi victime ale COVID. O mortalitate zilnică peste cea a Occidentului „vaccinat”. Ni s-a spus că românii mor pentru că nu se vaccinează, dar oare, așa să fie? Pentru că, în vreme ce, la noi, toți decedații sunt declarați morți de COVID, de exemplu, în Anglia, se face diferența între cei care au cauza principala a decesului COVIDUL și cei care au murit din alte cauze chiar dacă au avut și COVID. Și tot acolo, din luna august s-a schimbat definiția de caz pentru decesele de COVID.
Noua definiție spune că se raportează moarte de COVID doar persoanele cu un test pozitiv confirmat de laborator și care au murit în în termen de cel mult 28 de zile de la data primei probe pozitive. Această nouă metodă de raportare a făcut ca numai în Anglia numărul decedaților de COVID să scadă în luna iulie de la 2.086 la 574. Pe 11 august, deși au murit 100 de persoane de COVID, raportarea oficială, conform noii metode a fost de numai 11. O șmecherie legală care a calmat panica și care a dat impresia că vaccinarea funcționează.
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în Vestul Europei contrazice, însă, acest lucru. Asta ar trebui să dea de gândit factorilor de decizie. Dacă vor aborda, în continuare, politica vaccinării cu orice preț nu vor avea alte rezultate.