23 decembrie 2024

Epifania Domnului

„Am văzut la răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm Domnului” (Mt 2,2).
În fiecare an, pe data de 6 ianuarie, Biserica ne invită să celebrăm solemnitatea Epifaniei Domnului, adică a descoperirii, a revelării sale.
Sărbătorită după Nașterea Domnului, când a avut loc venirea lui Isus în trup și revelarea lui față de poporul evreu, reprezentat de păstori, Epifania celebrează astăzi manifestarea lui Cristos în fața lumii păgâne, reprezentată de magii care au venit din depărtare să-l adore pe regele nou-născut.
Călătoria Magilor către Pruncul Isus, relatată de către evanghelistul Matei (Mt 2,1-12), ne vorbește și nouă, oamenilor de astăzi. Magii pornesc la drum pentru că în inima lor s-a aprins dorința unei căutări.
Evanghelia ne spune că magii pornesc în călătorie, iar pe acest drum sunt conduși de o stea: un semn care a apărut în calea lor și le-a schimbat cu totul viața, care i-a provocat să se pună în mișcare.
Mulți oameni au parte de-a lungul vieții de o experiență asemănătoare. Poate fi o persoană, sau o boală, o răsturnare de situație la lucru, ceva ce tulbură lumea noastră și ne face să pornim în călătorie.
„Steaua” care a apărut în viața noastră poate produce o schimbare în măsura în care suntem dispuși să ne privim în mod sincer la nivel personal, să vedem care este relația noastră cu noi înșine, cu cei din jurul nostru și cu Dumnezeu.
Mulți oameni au privit și au cercetat stelele cerului, însă doar cei trei magi au recunoscut steaua ca semn și au pornit în căutarea lui Cristos. Mulți oameni experimentează și astăzi durerea, diferite răsturnări de situație, dezamăgiri, despărțiri, noi prietenii, însă doar unii recunosc în aceste evenimente un semn care i-ar putea apropia de Cristos.
În călătoria noastră să avem mereu privirea fixată spre destinație, să rămânem fermi în angajamentul nostru și să urmăm steaua care ne luminează calea.
Epifania înseamnă mai mult decât vizita celor trei magi. Epifania se referă la călătoria fiecărui suflet către Dumnezeu. Imaginea acestor trei magi care au ajuns la finalul călătoriei lor și au trăit bucuria de a-l întâlni pe Cristos să ne întărească și nouă speranța că, urmând harul și lumina care ne vin de la Dumnezeu, vom ajunge într-o zi la o unire și o pace profundă cu Cristos, lumina cea adevărată.

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img