13 noiembrie 2024

Epifania Domnului

Când le-a apărut steaua, magii duceau un anume fel de viață. Erau regi sau învățați sau înțelepți ai vremii – nimeni nu știe exact. Ceea ce știm este faptul că cei trei magi din Evanghelia zilei de astăzi, atunci când au văzut steaua, s-au hotărât să o urmeze, să-și întrerupă viața obișnuită și să riște totul pentru ceva nou. Au ieșit din cochilia comodă a existenței lor și au urmat steaua!

Putem crede că le-a fost ușor… dar nu a fost deloc așa! Privind în istoria oamenilor ne dăm seama că nici o schimbare nu este ușoară. Chiar schimbările mărunte din viața noastră sunt grele: să mergem la medic, să facem un gest de împăcare, etc Toate sunt lucruri mărunte, dar care adesea nu le facem decât foarte greu.



Cei trei magi erau înțelepți: ei nu au văzut doar o stea, ci ei au văzut în acea stea un semn, un mesaj. Aceasta denotă că ei nu trăiau numai în lumea prezentă din jurul lor, ci credeau în ceva mai profund. Ei nutreau o speranță: așteptau ca ceva nou să aibă loc în această lume. Sperau ca trecutul să fie transformat în ceva nou, să fie răscumpărat!

În această speranță a lor de răscumpărare a trecutului, cei trei au arătat din nou înțelepciune atunci când au înțeles că urmând steaua aceea nu vor găsi: nicio carte rară care să conțină soluția acestei răscumpărări; niciun sistem socio-politic care să aducă transformarea în bine a lumii; nici vreun mecanism psihologic de salvare a oamenilor, ci vor găsi o persoană! Căci salvarea nu poate veni decât de la o persoană!

Dacă ne gândim bine și noi suntem în aceeași situație: așteptăm, sperăm o răscumpărare a trecutului, o iertare a greșelilor și o înnoire a realității. Dumnezeu ar fi putut să ne dea un copac, dar ne-a dat sămânța! Dumnezeu ar fi putut să ne facă să ne naștem sfinți deja canonizați, dar El vrea ca noi să creștem! Dumnezeu ar fi putut să îi facă pe cei trei magi să zboare la Betleem cu ajutorul îngerilor, dar le-a dat o stea pe care ei să o urmeze! Trebuie ca asemenea celor trei magi să ne hotărâm să urmăm aceea stea care ne va conduce la unica persoană care poate aduce răscumpărarea și salvarea omului: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat pentru noi!

Pr. Felix Roca,
Parohia „Sfânta Ana” Lespezi


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014