* – Domnule, sunt agentul Cutărescu, trebuie să vă amendez pentru că nu purtați mască pe stradă, la mai puțin de 100 de metri de o școală.
– Domnule, îmi pare rău, dar eu în acest moment sunt la 101 metri de școală.
– Domnule, vă contrazic, vă amendez!
– Domnule, cum ați măsurat distanța de la școală până aici?
– Domnule, cu ruleta. Vedeți, am tras o linie cu creta.
– Domnule, dar ruleta dvs. este certificată metrologic?
– Domnule, nu, dar…
– Domnule, și de unde ați măsurat cei 100 de metri? De la centrul geografic al școlii, de la prima fereastră, de la colțul clădirii sau de la poarta școlii?
* Dionisie are mâncărime la limbă: Bă, ăia care au casa lângă școală, ce fac, poartă mască la ei în curte?! Vine milițianul peste ei să le dea amendă?
* Dionisie fu reclamat că ascultă acasă muzică subversivă.
– E adevărat că ați ascultat „Trei culori”, imnul RSR?, fu întrebat la interogatoriu.
– Nu, domnule, am ascultat „Tricolorul”, melodie compusă de Ciprian Porumbescu la 1880, când nu existau comuniști…
– Ni s-a raportat că ați ascultat și imnul Albaniei…
– E tot o melodie compusă de Porumbescu…
– Adică vreți să spuneți că nu ați ascultat și „Glory, glory, hallelujah!”?
– Și care-i problema? E melodie capitalistă, aprobată…
– Da, dar în interpretarea corului Alexandrov?!…
* Cu focare de corona în centrele de copii și bătrâni și în spitale, băieții inteligenți de la butoane decid să facă obligatorie masca în… parcuri și în jurul școlilor și instituțiilor publice pe o rază de 100 de metri. Dacă o iei de la Ciupercuțe și mergi pe Mărășeșți, spre statuia lui Ștefan, trebuie să-ți pui masca, pentru că începe zona de 100 de metri de la Policlinica Veche, intri, apoi, în zona de 100 de metri a Poștei, a Primăriei, a Administrației Financiare și poți s-o dai jos prin dreptul fostului Cinema Muncitorul, apoi o pui din nou la gură pentru că începe zona de 100 de metri a Prefecturii, a Stării Civile, urmează zona Teatrului Bacovia (e instituție publică, nu?!), ratezi zona Centrului de Informare pentru Cetățeni dar intri direct în zona Secției 2 Poliție. Ai 75 de metri liberi de mască până să intri în Parcul Catedralei, unde iarăși trebuie să o pui la bot. Dacă ieși din Parc spre Catedrală, intri în zona Colegiului Vrănceanu și tot nu scapi de masca… Apropo, Insula de Agrement, fiind parc – nu-i așa?! – intră sub incidența acestor dispoziții. Și dacă te așezi la o terasă la o cafea sau o bere, păstrezi și masca?
* Presa liberă și independentă: 1971, finala Cupei Davis, SUA. În ceremonia de deschidere fanfara intonează, în locul Imnului RSR, Imnul regal. Țiriac sesizează, se oprește imnul. E un incident diplomatic destul de serios care se poate agrava. Se fac negocieri în culise și Departamentul de Stat asigură partea română că Vocea Americii și Europa liberă nu vor informa și nici nu vor comenta incidentul. Atât despre presă liberă și independentă.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.