Imaginați-vă că ați cumpărat niște pantofi extraordinar de scumpi, ultima modă dar care, din păcate, vă sunt mai mici cu un număr. Nu mai puteți da produsul înapoi, nu-l puteți vinde pentru că deja v-ați lăudat tuturor cunoscuților cu această achiziție. Așa că-i purtați deși va strâng și vă rod la călcâi, dar va lăudați cu orice ocazie ce bună afacere ați făcut.
Această este teoria investitorului.
Să trecem mai departe. Pantofii vă strâng, vă vine să plângeți de durere, dar atâta i-ați mai lăudat încât ați început să credeți că, într-adevăr, ați făcut o afacere bună, că sunteți “în trenduri”, că lumea se uită cu admirație la pantofii pe care i-ați cumpărat și, prin contagiune, începe să va aprecieze pentru priceperea de care dați dovadă din acest punct de vedere.
După câteva zile, veți considera micile rosaturi de la călcâie și bătăturile de pe degete drept niște accidente neimportante și veți fi ferm convins că totul e cum nu se poate mai bine. Și nu numai atât, dar puteți să jurați că dacă nu ați fi cumpărat acești pantofi care vă sunt așa, doar puțin ficși dar își vor da drumul, ați fi suferit enorm.
Această e teoria disonanței cognitive.
Omul are tendința naturală de a scăpa de conflictele interioare provocate de diferențele dintre ceea ce crede și ceea ce resimte modificând percepția realitatatii până când obține una care anulează conflictul, chiar dacă teoria pe care și-o propune este complet irațională.
No, și acum putem declara disonanța cognitivă drept epidemie națională…
