Tristețea… ce stare! Niciodată nu vom scăpa de ea, cel puțin definitiv. Face parte din noi, e acel ceva de care toată lumea dorește să scape dar fără de care nu putem trăi. Sună aberant, poate chiar paradoxal, dar așa este. Niciodată nu vom putea fi permanent fericiți, oricât de perfectă ar fi experiența noastră pe acest pământ. Toți nervii, toate frustrările și supărările acumulate în noi ne suprasolicită la un moment dat, transformându-se în acea stare pe care toți o cunoaștem, și anume tristețea. Atunci când simți că nu mai poți, că orice ai face tot nu este suficient și parcă nimic nu merge așa cum ne-am fi dorit.
Aceasta face parte dintr-un mare paradox existențial: perfecțiunea este formată din imperfecțiune. Nu vom avea niciodată viața perfectă, nimic de pe acest pământ nu este perfect, nici măcar lucrurile materiale. Viața perfectă este de fapt creată din imperfecțiuni. Dacă, ipotetic vorbind, totul ar merge bine în viața noastră, noi nu am mai simți niciun rost pe pământ, nu am avea pentru ce lupta pentru că nu ar exista motiv pentru asta. Am fi inutili pe acest pământ, doar o povară în plus pentru planeta noastră. Tristețea face parte din ciclul nostru existențial, la nivel intern. E ceva normal, o stare prin care toți trebuie să trecem. E o perioadă de gândire, de căutare de răspunsuri ale unor întrebări imposibile, pe care noi începem să ni le punem, consecință a frustrărilor adunate. Am citit undeva fraza asta care mi-a plăcut și care spune așa: ,,Ia-ți timpul necesar pentru a jeli iar apoi revino la normal!”, pentru că viața merge înainte, orice ar fi, este prea scurtă pentru a ne lăsa copleșiți de problemele noastre care mai serioase, care mai banale, care oricum se vor rezolva de la sine.
Tristețea este de fapt o trăire productivă, care ne ajută să aruncăm o privire mai profundă asupra problemelor noastre, care ne lovește și ne întărește, pregătindu-ne pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră, ne ajută să ne găsim un scop în viață în cele din urmă și este un pas colosal spre fericire, pentru că după cum am mai spus, tristețea face parte și constituie o etapă dintr-un mare ciclu prin care toți trecem de foarte multe ori de-a lungul vieții.
Prin urmare, atunci când suntem la pământ și ne simțim copleșiți de probleme, ar trebui să folosim această stare ca pe o metodă de descărcare și aprofundare, după care putem arunca o privire în ansamblu, descoperind noi soluții la care probabil nu ne-am fi gândit înainte.
Georgiana Gabor, clasa a X-a, elevă la Colegiul Național „Sf.Iosif” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
