O poveste de dragoste atât de statornică precum cea a lui Ștefan Munteanu întru Eminescu nu este de trimis doar în antologia spiritului, ci și de așezat într-un tezaur al fidelității față de valorile care oferă sens ființării noastre. Dacă lui Ștefan Munteanu i-ai răpi, prin absurd, bucuria de a trăi ca explorator al universului eminescian, l-ai jefui de rosturile esențiale ale cugetării, ai comite un fel de crimă de lezmajestate. Pentru filosoful universitar, Eminescu este Eminescu, Eminescu, Eminescu…, un Gânditor, nu doar un Poet de excepție…
Cu ,,O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. al III-lea (București, Editura Eikon, 2022), Ștefan Munteanu își centrează popasul reflexiv pe expertiza eminesciană oferită de trei repere critice: filosoful universitar Tudor Ghideanu, cel hărăzit și cu un rar talent literar, Liviu Rusu, estetician, critic și istoric literar, și Mihai Ciurdariu, filosof estetician. Și cu acest volum, cel încununat de Academia Română cu Premiul ,,Ion Petrovici” pentru dragostea întru Eminescu argumentează că fără aplecarea filosofilor asupra operei eminesciene înțelegerea valorii Poetului-filosof n-ar fi pe deplin posibilă.
Tudor Ghideanu, ,,spirit profund, spontan și predispus la polemică” (Șt. M.), reper în concertul elevat al vocilor filosofiei contemporane, este cel care l-a ajutat pe autorului volumului să descopere ,,că arborele care susține creația geniului eminescian trebuie lăsat în legea lui. Un asemenea arbore nu suportă portaltói. De aceea, orice intervenție cu mlădițe politice ori religioase nu poate conduce decât la eșec. Iar încercarea, faptă orgolioasă, nu rămâne nesancționată”. ,,Calea către metafizică”, ,,Ontologia posibilului și realului”, ,,Archaeus, identitatea și libertatea”, ,,Despre jignirea Archaeusului…”, ,,Ființa și noima structurilor negative”, ,,Nostalgia după absolut. Visul nemuririi”, ,,Filosofia politică. Teoria statului și dreptului”, ,,De la teoria muncii productive la teoria păturii superpuse” sunt doar câteva dintre provocările de esență ale lui Tudor Ghideanu asupra cărora Ștefan Munteanu privește critic, pentru a ne dezvălui noi orizonturi ale cugetării filosofice eminesciene.
Scrutând opiniile lui Liviu Rusu, estetician, critic și istoric literar, spiritul polemic ștefanmuntenesc se află în zilele sale de grație. Centrându-și atenția asupra lucrării acestuia, ,,Schopenhauer și Eminescu”, autorul argumentează că profesorul clujean ,,comite o mare nedreptate față de poetul-cugetător, atunci când susține că «Schopenhauer a fost cu adevărat ghidul filosofic al lui Eminescu»”. Accentuând gândul că ,,Liviu Rusu, la întâlnirea cu Eminescu, nu este un mare câștigător”, concluzionează obiectiv că acesta ,,nu a luat în calcul faptul că personalitatea creatoare a lui Eminescu s-a manifestat unitar”, ,,ajungând să vorbească de două niveluri ale cugetării eminesciene: unul teoretic, de suprafață, de împrumut, prin care face schopenhauerism, și un nivel al profunzimii, autentic, al practicii poetice”. ,,Cam la același rezultat” ajunsese și Tudor Vianu, dar ambii, conchide Ștefan Munteanu, încercând ,,să-l facă mai viguros pe Eminescu, separându-l de Schopenhauer, i-au sacrificat vitalitatea, originalitatea, crezând că fac un lucru bun”.
În exercițiul academic pe care-l realizează cercetând studiile lui Mihai Ciurdariu, acest ,,mare eminescolog” care-l privește pe Eminescu și din orizonturi în care ne așteaptă Nietzsche, Kant, Hegel, Schopenhauer, Cusanus, Bruno sau Laplace, Ștefan Munteanu concluzionează ca de obicei, convingător: ,,Este adevărat că și el exagerează puțin, atunci când delimitează, la Eminescu, filosofia «teoretică» de încărcătura filosofică a poemelor. Însă dincolo de această exagerare este lăudabil faptul că a înțeles, până la urmă, că toate «speculațiile filosofice» din opera lui Eminescu sunt procedee artistice conștient folosite […]. A înțeles că, pentru autorul Luceafărului, poezia și filosofia formau o unitate indestructibilă, pe drumul către perfecțiune”.
Volumul, care poate fi receptat și ca un (nou) balsam pentru vânătăile pe care unii le-au pricinuit creației eminesciene, consolidează statutul de eminescolog aplaudat al lui Ștefan Munteanu, oferă nuanțe critice inedite, provocatoare, o valoare adăugată care deschide și alte orizonturi de înțelegere profundă a moștenirii-tezaur pe care Eminescu ne-a dăruit-o.
