În vara anului 1962, revista Femeia adresa un omagiu unei figuri emblematice ale peisagisticii din România, inginerei Emilia Cîrneci. Articolul îi celebra talentul de a îmbina frumusețea naturii cu geometria urbanistică, conturând parcuri și spații verzi care au transformat orașele Bacău și Onești într-un mozaic viu de culori și miresme.
Emilia Cîrneci nu era doar o ingineră în sensul clasic al cuvântului; era o adevărată artistă, care își materializa viziunea în fiecare plantă și arbust pe care îl integra în peisajul urban. Trandafiri, tei argintii, brazi și flori de toate nuanțele formau „materialul viu” cu care lucra zi de zi, iar cu o precizie geometrică, transforma fiecare colț al orașului într-o capodoperă în mișcare. În acest mod, peisajele urbane nu doar că deveneau mai frumoase, dar și mai vii, oferind locuitorilor nu doar un decor, ci o stare de spirit.
Un nou parc pentru Onești și Bacău
Articolul din Femeia descria cu detalii precise cum grădinile și parcurile concepute de inginerul Cîrneci deveneau o extensie naturală a arhitecturii urbane. În Onești, un parc nou înflorea alături de blocurile pastelate, iar în Bacău, un alt grup de blocuri se completa cu „straturi geometrice de flori mărunte, albăstrui sau violete”, care se armonizau perfect cu culorile arhitecturii. Oamenii care se mutau în aceste locuințe se trezeau înconjurați de frumusețea naturii, simțind imediat impactul transformării: „Câtă frumusețe!” – exclamațiile lor nu erau doar despre peisaj, ci despre modul în care acesta le influența ziua și starea de spirit. Orașele păreau mai tinere, mai luminoase, iar viața cotidiană se desfășura într-un decor mult mai plăcut și reconfortant.
O activistă a frumuseții și comunității
Emilia Cîrneci nu se mulțumea doar cu transformarea fizică a orașelor; pasiunea ei pentru frumusețe se extindea și asupra oamenilor. Activitatea sa ca instructoare la comitetul regional al femeilor o plasa în mijlocul comunității, unde își dedica energia în sprijinul gospodinelor din orașele Onești, Tg. Ocna și din alte localități. Femeile, inspirate de exemplul inginerei, au fost mobilizate să participe la „munca patriotică” pentru înfrumusețarea orașelor lor, punând mii de ore în această lucrare colectivă.
Această colaborare s-a transformat într-o competiție unică între orașele regiunii pentru frumusețe și ordine, cu florile ca simbol al acestei „întreceri”. Asemenea unui dirijor care orchestrează o simfonie a naturii, inginerul Cîrneci știa să insufle oamenilor iubirea pentru estetică și armonie.
Un exemplu de dedicare și inspirație
Pasiunea pentru flori și frumusețe a Emilei Cîrneci nu se oprea la proiectele de peisagistică. Ea a inspirat femeile și tineretul din întreaga regiune să se implice activ în îmbunătățirea aspectului orașelor, dar și în crearea unui ambient mai plăcut și mai sănătos. Această dăruire și angajament au determinat alegerea ei ca delegată la Conferința Națională a Femeilor, un loc unde poezia naturii și a arhitecturii s-ar întâlni pentru a aduce o contribuție esențială în viața comunității.
Așadar, Emilia Cîrneci este o personalitate care a transformat viața urbană din România anilor 1960, nu doar printr-o muncă tehnică, ci printr-o viziune poetică asupra orașului și a naturii. Peisajele create de ea au fost mult mai mult decât simple amenajări, ele au fost o dovadă a iubirii pentru frumusețe și armonie, o moștenire care încă răsună în orașele moldovenești.
