15 noiembrie 2024

Elevii pornesc cu paşi siguri în viaţă de la Liceul „Dumitru Mangeron”

Holurile par a fi unele dintr-un liceu de filologie-istorie sau chiar de artă datorită unor adevărate expoziţii ce evocă tradiţii şi evenimente băcăuane. Însă în clase, laboratoare şi ateliere tehnica şi tehnologia sunt la ele acasă.

Şi nici nu se poate altfel într-o şcoală unde viitorii specialişti se pregătesc să înfrunte cerinţele pieţii muncii în firme serioase, fie că este vorba de proiectare, gastronomie, comerţ, sau mecanică, tinichigerie şi vopsitorie auto sau alimentaţie publică. Şi apropo de firme, Liceul „D. Mangeron” are contracte ferme pentru practica elevilor cu societăţi serioase, cea mai importantă fiind Dedeman, în domeniul auto.



Desigur, şi învăţăceii de la gastronomie şi celelalte specializări tehnice au posibilitatea de a deprinde tainele meseriei de la profesionişti, după ce-au învăţat de la profesori aspectele teoretice. Una dintre dovezile concrete ale învăţământului eficient este faptul că absolvenţii şcolii profesionale cu specializare auto pot face şcoala de şoferi chiar în liceu şi, automat, obţin carnetul de conducere după împlinirea vârstei de 18 ani.

„Liceul nostru are o tradiţie în mecanică, pe care o ducem bucuroşi mai departe, dar ne adaptăm permanent şi noilor nevoi ale societăţii. Prin colaborarea cu firme de prestigiu, oferim absolvenţilor şansa de a se angaja imediat, ceea ce înseamnă că sunt înarmaţi cu toate cunoştinţele şi deprinderile unui profesionist. Eu şi colegii mei încercăm să le îmbogăţim şi zestrea de cultură generală, să le cizelăm comportamentul şi limbajul, astfel încât să fie şi buni meseriaşi, dar şi oameni plăcuţi de cei din jur prin educaţie şi atitudine.”

Prof. Iulia Corlade, director Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014