La invitaţia senatorilor PSD Bacău Miron Smarandache şi Dragoş Benea, un grup de 50 de elevi şi cadre didactice din unităţi de învăţământ din municipiul Moineşti au vizitat miercuri Parlamentul României. În cadrul proiectului „Unirea Românilor, un vis împlinit”, elevii băcăuani au prezentat în foaierul Senatului României spectacolul cu tema „Oleacă, niţel, un picuţ despre Unire”.
Cu acest prilej, s-au rememorat momentele istorice de acum un secol, copiii dând dovadă că şi-au însuşit cu succes lecţiile privind identitatea neamului, efortul susţinut al strămoşilor noştri, eroismul şi jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.
Sceneta evocatoare a momentului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018 a copiilor şi tinerilor moineşteni a fost foarte apreciată de deputaţi şi senatori, dar şi de vizitatorii Palatului Parlamentului.
„Este extrem de important că am reuşit, împreună cu conducerea Inspectoratului Şcolar Județean Bacău şi unităţile şcolare implicate în acest demers, să oferim elevilor o alternativă atractivă pentru învăţa istoria, printr-un contact direct cu reprezentanţii Legislativului român. Mulţumesc elevilor participanţi şi dascălilor lor, îndeosebi doamnelor coordonatoare Anca Mareş şi Gabriela Biea, pentru acurateţea programului inedit prezentat în Parlament, şi sunt convins că scopul acestui proiect, cel de transmitere a valorilor socio-culturale româneşti generaţiilor viitoare, a fost atins cu succes.
În Anul Centenarului, sunt mândru că judeţul Bacău are elevi atât de talentaţi şi pasionaţi de istorie, şi sunt convins că ei vor reprezenta cu adevărat viitorul de mâine al ţării”, a declarat senatorul Miron Smarandache.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.