19 noiembrie 2024

Elevii costinieni din Bacău deschid Radioul

Luni, 3 iunie, vocile elevilor Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, din Bacău, se vor auzi în Eter. Pentru toți colegii lor, 15 elevi din clasele gimnaziale ale instituției deschid calea Radioului Miron Costin.

 



Proiectul face parte din Programul „Școala Încrederii”, derulat în parteneriat cu Transylvania College din Cluj-Napoca. Unul din obiectivele proiectului este ca instituția să atribuie elevilor roluri active în școala din care fac parte.

Elevii pregătesc, zilnic, o emisiune „Matinal”, cu teme de interes pentru comunitatea lor: știrile dimineții, rubrica „Vox populi” și emisiunea „Invitatul săptămânii”. De asemenea, toate pauzele vor fi animate de melodiile alese deja de elevi și incluse în palylist-uri. Colegi de redacție le sunt copiii care pregătesc primul număr al revistei Vocea costinienilor, o revistă al cărei colectiv redacțional este format doar din elevi.

Zilele trecute, membrii celor două redacții s-au întâlnit cu un jurnalist din presa locală, care le-a răspuns curiozităților de început. Iar ședințele săptămânale de redacție sunt găzduite de biblioteca școlii, partener fiindu-le copiilor Adrian Enășel – bibliotecar și Mariana Gunea – învățătoare.

„Suntem – spune Mihaela-Loredana Perju, director adjunct – una dintre zecile de școli partenere în Programul Școala Încrederii, care promovează redefinirea modului de a face educație în România: cu încredere, curaj, bunătate și bucurie. Prin radioul și revista elevilor noștri căutăm ca prezența copiilor să devină vizibilă în școală. Ne asigurăm că fiecare copil contează, că profesorii au grijă de copii, că directorii sunt lideri și părinții se implică activ.”

 




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014