15 noiembrie 2024

• Motivul? Lipsa accesului la dispozitivele IT sau la internet

Elevi fără acces la educație. Pentru aproape 980 dintre ei NU SE POATE încheia situația școlară pe semestru I

Conform estimărilor transmise de către directorii unităților școlare băcăuane, din totalul de 76.521 de elevi din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal din județul Bacău pentru un număr de 974 de elevi nu s-ar putea încheia situația școlară pe semestrul I la una sau mai multe discipline din motive independente de voința elevilor. Este vorba de lipsa accesului la dispozitive IT sau la internet.

„După distribuirea celor 15.802 tablete primite de la Ministerul Educației, considerăm că până pe 29.01.2021 numărul acestor elevi se va diminua simțitor. Totodată, diminuarea numărului elevilor cărora nu li se poate încheia situația școlară pe semestrul I se va realiza și prin modificarea prevederilor privind încheierea situației școlare, prin încheierea mediilor cu două note, respectiv prelungirea duratei privind încheierea situației școlare pe semestrul I în 8 săptămâni de la revenirea la școală în semestrul al II-lea, față de 4 săptămâni câte sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar”, a explicat prof. Ida Vlad, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.



Din cei aproape 980 de elevi aflați în aceste situații, 383 dintre ei au fost raportați de către conducerile liceelor tehnologice. În mediul rural unitățile care au raportat un număr mai mare de 10 elevi pe școală sunt:

  • Școala Gimnazială Băcioiu cu 36 elevi la învățământul primar și 40 de elevi la gimnaziu,
  • Școala Gimnazială Coțofănești cu 26 elevi la gimnaziu,
  • Școala Gimnazială Ungureni cu 25 elevi la gimnaziu,
  • Școala Gimnazială nr. 1 Slobozia cu 18 elevi la gimnaziu.

Ceilalți elevi provin din celelalte unități de învățământ cu un număr de elevi în risc cuprins între 1 și 9 elevi. Din cei 974 de elevi în risc, 584 de elevi sunt în mediul urban și 390, în mediul rural. Responsabilitatea pentru asigurarea internetului în zonă este în sarcina autorităților locale.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014