Părinţii elevilor din clasa respectivă au ajuns la disperare. Aceştia refuză să-şi mai trimită copiii la ore de teama unei eleve care îi agresează de aprope doi ani. Deși au făcut nenumărate reclamații, situația nu a fost rezolvată, iar violențele continuă. Atât părinții, cât și cadrele didactice au semnalat în repetate rânduri faptul că fata ar avea un comportament agresiv.
„Noi am cerut sprijinul şi am informat instituţiile cu care colaborăm în astfel de situaţii. Chiar a fost informat şi Ministerul Educaţiei. Dinainte să se întâmple primul incident, cu primul băieţel care are capul spart şi are copci, l-am anunţat pe domnul director că sunt probleme cu acestă fetiţă. Au ajuns copiii noştri să refuze să meargă la şcoală. Ca urmare, de trei zile nu merg la şcoală şi să vedem cât o să mai continue chestia asta”, au spus părinţii.
O anchetă efectuată de DGASPC în acest caz a stabilit că fetița nu se încadrează în categoria de „copil cu probleme”, deşi a fost mutată anterior la trei școli, din cauza comportamentului.
„Am înţeles că învăţământul este un drept al copilului, dar cum o fetiţă are dreptul la învăţământ şi ceilalţi 19 au dreptul la învăţământ într-un mediu normal şi să nu fie traumatizaţi. Ba este bătută o fetiţă, ba se aduce foarfecă la şcoală este tunsă altă fetiţă. Nu cred că ar trebui 19 copii să fie duşi la psiholog, ca unul singur să fie ok” mai spun părinţii.
Mama elevei acuzate respinge orice măsură propusă de autorităţi, în ciuda nemulțumirilor părinților și riscurilor la care sunt expuși ceilalți elevi.
„În măsura în care mama ar coopera cu autorităţile sunt convins că s-ar găsi soluţii de ameliorare a acestui comportament”, a declarat Călin Boambă, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Costin” pentru un post de televiziune.
Părinții sunt hotărâţi în continuare să nu își trimită copiii la școală şi să facă presiuni asupra autorităţilor pentru a lua măsuri reale.
Punctul de vedere al ISJ Bacău
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău monitorizează acest caz încă de anul trecut. S-au realizat sesiuni de consiliere școlară, s-a ținut permanent legătura cu școala, prin inspectorii școlari care au consiliat directorii și cadrele didactice. Inspectorul de specialitate a participat la ședințe cu părinții și a consiliat-o pe doamna învățătoare.
În acelasi timp, la solicitarea școlii și a ISJ Bacău au fost implicați și specialiștii de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bacău și de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, însă fără rezultat în schimbarea situației, deoarece mama, întreținător singur, nu cooperează cu școala și autoritățile locale.
Inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, a fost prezent în Consiliul de Administrație al școlii, în cursul zilei de ieri, 18 martie, unde a participat și un reprezentant al părinților, insistând pe problema generată de refuzul aducerii copiilor la cursuri, mai ales că nu e în folosul nimănui ca aceștia să lipsească multe zile de la cursuri. S-a reiterat ideea decongestitonării conflictului dacă mama elevei optează pentru transferul la altă școală unde sunt locuri vacante.
Astăzi, 19 martie, 18 copii de la clasa respectivă au revenit la școală, eleva acuzată de comportamentul nepotrivit nefiind prezentă.
În continuare, Inspectoratul Școlar Județean Bacău va media toată această situație, implicându-se în soluționarea conflictului.