Sistemul limbii
Este unul dintre primele subiecte pe care le învăţa, până spre anul 2000, elevul de 14-15 ani al unei clase cu profil pedagogic, aşezat de Cezar Tabarcea – autorul capitolului „Limbă şi stil” din „Limba română – manual pentru clasele a IX-a şi a X-a” (Buc., Editura Didactică şi Pedagogică-R.A., 1998) – în subcapitolul „Caracterul sistemic al limbii”. (O greşeală de corectură a serviciului de specialitate de la Imprimeria „Ardealul” din Cluj-Napoca, unde a fost tipărit manualul, dar şi a editurii bucureştene a făcut ca sistemic să fie înlocuit prin sistematic, care nu e acelaşi lucru.) „Dacă luăm o bucată de metal şi o modificăm – subliniază Cezar Tabarcea – pentru a obţine un obiect particular cu anumite caracteristici speciale dorite, îi schimbăm forma, organizarea, dar materialul rămâne acelaşi în datele sale esenţiale” (p. 11). Concret, aceasta înseamnă selecţia unor sunete (fonetica), aşezate într-o combinaţie recunoscută de sute de ani, numind aici cuvântul (vocabularul), căruia îi acordăm o valoare de utilizare staţionară (partea de vorbire, obiectul morfologiei) şi pe care apoi îl asociez cu alte cuvinte, pentru a realiza o comunicare într-o propoziţie sau o frază (sintaxa). Nu pot inventa sunete şi nici cuvinte, iar asupra părţilor de vorbire am puteri limitate, pe când domeniul sintaxei este în proprietatea mea deplină.
Limbajul e universul
Cele patru elemente primordiale clasice ale lumii (apa, aerul, pământul şi focul) au fost abordate de oameni pentru a-şi analiza fiinţarea, dar credem că ele pot fi identificate cu straturile şi nivelurile oricărei limbi. O viziune pur speculativă ar asocia apa cu sunetele (stratul fonetic), aerul cu cuvintele (stratul lexical), pământul cu părţile de vorbire, reprezentând materia în stare latentă (nivelul morfologic), iar focul, modelator prin excelenţă, cu părţile de propoziţie (nivelul sintactic). Construcţia rezultată va fi un enunţ: propoziţie sau frază. Urmând tradiţia de secole a învăţării limbii române, vom distribui materia conform structurii ei: fonetica (în clasa a IX-a), vocabularul (în clasa a X-a), morfologia (în clasa a XI-a) şi sintaxa (în clasa a XII-a).
Limba română – linie continuă
Am preluat o sintagmă din regulamentul de circulaţie rutieră pentru că situaţiile din cele două domenii sunt oarecum asemănătoare. Aşadar, ştim chiar şi cei care nu suntem şoferi că nu e voie să depăşim linia continuă de pe şosea, decât cu asumarea unui risc major. Uneori, pentru a întări interdicţia, linia simplă este înlocuită cu linia dublă continuă (câte una pentru fiecare sens de mers), încălcarea ei fiind aspru sancţionată. La fel stau lucrurile cu învăţarea limbii române: nu avem permisiunea de a depăşi un vehicul informativ care strangulează fluxul impus de logică. Mai explicit: în cei patru ani alocaţi studierii acestei discipline, nu este firesc sau natural ca pe durata unuia dintre aceştia să se interpună alt obiect de învăţământ.
