In ultimii ani, Bacaul si-a pierdut echipa fanion, FCM. Si inca o echipa, compusa din fotbalisti din generatii diferite, care au jucat pentru FCM Bacau inainte de a pleca dintre noi mult prea devreme
Duminica, la inmormântarea lui Florin Ganea, fundasul stânga al FCM Bacau rapus de un infarct la doar 39 de ani, cortegiul funerar a facut o scurta oprire la stadionul „Municipal”. „Din pacate, stadionul a devenit si el un cimitir”, a soptit unul dintre fostii coechipieri ai lui Ganea de la FCM Bacau. La cimitir- la cel adevarat, de la Sarata, nu la cel pe care administratia locala ni-l prezinta de ani buni drept stadion in reconstructie- Mircea Pana a oftat, la rândul sau: „Iata ca in ultimii ani, am ajuns sa ne intâlnim mai des pe la inmormântari decât pe la meciuri”. Remarca lui Mircea Pana ne-a readus in memorie pe toti fotbalistii sau oamenii de fotbal bacauani care ne-au parasit in anii din urma, multi dintre ei inainte de vreme. Ne-am asezat, ca Teodoreanu, la masa umbrelor si am descoperit o intreaga echipa scrisa in ferpar. Cei care au plecat dintre noi, fara a muri, de fapt, vreodata, acopera toate posturile. De la portar (avem chiar doi) si pâna la extrema stânga, fara a uita fundasii laterali sau vârful de atac. Un 4-3-3 cum se juca pe vremuri. Nu lipsesc nici oamenii de pe marginea terenului, incepând cu la cel mai important investitor din fotbalul bacauan, Dumitru Sechelariu si incheind cu medicul nepereche Teofil Bora. Am lasat vacant doar locul antrenorului. Pe de o parte pentru ca mai toti cei din teren ajunsesera intre timp si antrenori, iar pe de celalta parte pentru ca fotbalisti de o asemenea factura tehnico-tactica pot juca lejer si fara antrenor. Aceasta echipa, care s-ar bate probabil azi la un loc de cupe europene, va continua sa joace doar meciuri cu parfum de epoca. Nu in ceruri, pentru ca, sa fim seriosi, acolo nu se joaca fotbal, ci in amintirile suporterilor bacauani.
Aristica Ghita, portar. Ne-a parasit acum fix zece ani. Infarct. A fost portarul de legenda al Bacaului, cel ce trebuia sa apere buturile nationalei la Mondialul din Mexic ’70, daca nu si-ar fi fracturat un deget. L-a „crescut” pe Daniel Jean Bogdan la Focsani, pe care, mucalit, a continuat sa-l biciuiasca si când acesta a ajuns portar de Liga I, cu priza la loturile „tricolore”: „Acum ti-ai luat bratara de aur; ai uitat vremurile când iti puneai la incheietura, drept podoaba, invelitoare de la parizer!”.
Nicu Alexa, portar. S-a stins in urma cu mai putin de o luna, la 53 de ani, victima a unui infarct suferit in timp ce juca o partida de tenis cu piciorul. Format de Mircea Lucescu la Corvinul, Alexa a fost portarul Bacaului in finala de Cupa a României pierduta in 1991, in fata Craiovei. Sau, mai exact, in fata arbitrului Craciunescu, cel care l-a si eliminat pe Alexa la acea finala. „Pe noi nu Craiova ne-a batut, ci Craciunescu”, povestea Nicu Alexa, care a evoluat si in „dubla” de cosmar cu Werder Bremen.
Petre Comanescu, fundas dreapta. A decedat in primavara aceasta, la 51 de ani, ca urmare a unui cancer. A facut parte din echipa Sport Clubului care, in editia 1981-1982, sub comanda lui Sorin Avram, a adus Bacaului singurul titlu de campioana nationala la tineret. Lansat la SC Bacau, Comanescu a evoluat ulterior la Gloria Buzau, Rapid Bucuresti, FCM Brasov si Victoria Bucuresti, cu ultima jucând si in cupele europene.
Vasile Rica Volmer, fundas central. Ne-a spus „adio” in august 2013, dupa o indelungata suferinta. Component al lotului care in anii ’60-’70 constituia una din fortele Diviziei A, Volmer a jucat si ca fundas lateral, dar si ca stoper. Tare pe picioare, Volmer compensa prin dârzenie si un fizic de fier carentele de ordin tehnic. „Rica era genul de om crescut la munte. Când intra pe teren, n-avea mama, n-avea tata”, isi amintea fostul sau coleg, Nicu Vatafu.
Vasile Panait, fundas central. A plecat dintre noi in vara lui 2007, la 65 de ani, dupa ce a pierdut lupta cu cancerul. La fel de elegant pe teren ca si in afara sa, Panait putea sa renunte oricând la fotbal in favoarea scenei, fizicul sau de actor consacrându-l drept unul dintre cei mai aratosi jucatori din Divizia A. A ramas, insa, fidel fotbalului chiar si dupa ce a pus ghetele in cui, devenind „secundul” lui Mircea Nedelcu la celebrul 1-0 din ’93 care a costat-o pe Dinamo pierderea titlului.
Florin Ganea, fundas stânga. A pierit miercurea trecuta, ca urmare a unui infarct suferit la doar 39 de ani. Autopsia a revelat si un preinfarct mai vechi pe care Gica, asa cum ii spuneau cunoscutii, l-a dus pe picioare. Lansat de Ghita Poenaru la Moinesti, Ganea a jucat peste 200 de meciuri in A, cele mai multe sub culorile FCM-ului. Posesorul unui sut foarte puternic, Ganea era „cosmarul” lui Lobont pe vremea când actualul portar al Romei apara buturile Rapidului antrenat de Mircea Lucescu.
Vasile Sosu, mijlocas. O tumoare esofiagiana i-a pus capat vietii in noiembrie 2012, la 56 de ani. Lica Sosu a jucat mai bine de un deceniu la Sport Club (a debutat in 1973, contra Stelei), impunându-se in special prin travaliu. „Mic si rau”, Sosu nu se speria de fizicul adversarilor, memorabil fiind duelul pentru minge avut cu Camataru la celebrul 1-0 din ’83 (gol Avadanei), atunci când atacantul Craiovei s-a ales cu jambiera rupta. Sosu s-a remarcat si ca un foarte bun antrenor la nivel de copii si juniori.
Mircea Nedelcu, mijlocas. Ne-a parasit in decembrie 2001, rapus de cancer. A fost capitanul Bacaului in campania continentala din 1969-’70, incheiata cu accederea, in premiera pentru o echipa din România, in turul patru al unei cupe europene. „Cel mai bun strateg pe care l-am avut ca elev”, asa cum a fost caracterizat de catre Teasca, Macea si-a dovedit din plin calitatile si ca antrenor. Cu el la timona, FCM Bacau a spulberat-o pe Steaua cu 5-1 in Ghencea, in august 1996.
Constantin Dutan, mijlocas. A plecat din mijlocul nostru la finalul anilor ’90, cauza decesului fiind ciroza. Un Banel Nicolita ante-litteram, dar mult mai tehnic si mai lucid, Dutan a fost unul din jucatorii de baza ai Bacaului din anii ’60-’70. „Pe Dutan l-am remarcat in toate jocurile disputate impotriva echipei pe care am condus-o la Petrosani sau Hunedoara”, dezvaluia fostul presedinte al FRF, Mircea Pascu, facând referire la perioada in care le-a condus pe Jiul si Corvinul.
Vasile Chitaru, extrema dreapta. Unul din cele mai precoce debuturi in prima liga (in ’74, la doar 15 ani), Vasile Chitaru a terminat-o cu viata in decembrie 2003, la 54 de ani, atunci când, pe fondul consumului de alcool, a sarit/ cazut de la etaj. Luat de Dinamo Bucuresti la 17 ani, ca inlocuitor al lui Lucescu ( a jucat si contra Milanului lui Gianni Rivera in Cupa Cupelor) „Zira”, asa cum era strigat Chitaru, nu a confirmat sperantele. Putea centra de la coltul terenului direct intr-o galeata, dar si consuma cu…galeata!
Mihai Rugiubei, atacant central. A sfârsit tragic in toamna lui 1997, sub rotile unui tramvai in Bucuresti. Nu implinise inca 50 de ani. A fost unul dintre cei mai talentati atacanti din istoria Bacaului, ducând mai departe renumele tatalui, Ticuta Rugiubei, care a facut istorie cu Unirea Tricolor. Component al lotului national al României, pentru care a debutat contra Marocului, Mihai Rugiubei a fost golgheterul turului Diviziei A, editia 1972-’73, cu 13 reusite, pentru ca in retur sa nu mai marcheze niciun gol!
Nicolae Florea, extrema stânga. Si el s-a stins inainte de vreme, in decembrie 2009, la 59 de ani. Nicu Florea s-a dovedit un demn concurent al unui alt vitezist, Petre Baluta. Atacant debordant, „Florica” a prins echipa Sport Clubului care a izbutit cea mai buna clasare din intreaga istorie a gruparii bacauane: locul 4 in 1972-’73. „Când ma uit la jucatorii de azi cât de greu le vine sa faca un stop sau o preluare imi vine sa-mi pun din nou ghetele”, obisnuia sa spuna prof. Florea.
Dumitru Sechelariu, investitor. Ne-a parasit in februarie 2013, la 54 de ani, rapus de o maladie incurabila. La inmormântarea sa a participat, practic, intreg Bacaul al carui primar a fost intre 1996 si 2004. In 1992 a salvat de la desfiintare echipa de fotbal a orasului, preluând-o ca investitor si conducând-o apoi vreme de doua decenii. In 2001, la inaugurarea nocturnei, care transformase stadionul bacauan intr-unul din cele mai moderne din tara, arena a adunat 30.000 de oameni. „Daca nu as fi fost eu, pe stadionul din Bacau ar fi ajuns sa pasca vacile si oile”, spunea Seche in anii ’90. Din pacate, azi, in lipsa lui Sechelariu, pâna si vacile ocolesc stadionul din centrul Bacaului.
Nicolae Paduraru, presedinte. Si-a gasit tragicul sfârsit in floarea vietii, in septembrie 1996, intr-un accident de masina in apropiere de Adjud. In calitate de presedinte al AS Bacau, si-a legat numele de cea mai spectaculoasa victorie externa realizata in istoria primei ligi: 5-1 contra campioanei Steaua, chiar in Bucuresti. La câteva zile dupa acel 1-5 contra Bacaului, Steaua a invins cu 3-0 pe Bruges, reusind o noua calificare consecutiva in grupele Ligii Campionilor.
Teofil Bora, medic. S-a stins din viata in iunie 2009, la 69 de ani. A fost considerat, pe buna dreptate, „patriarhul medicinei sportive din România”. Printre altele, Teofil Bora a fost si medicul Nadiei Comaneci. In 2009, la disparitia sa, „Desteptarea” a titrat „Ne-a parasit medicul de profesie om”. Fostii sai pacienti din lumea sportului aveau sa spuna mai târziu, in repetate rânduri: „Dom’ doctor a plecat dintre noi la timp, inainte de a fi pus in situatia de a vedea cum s-a ales praful din fotbalul bacuan”.
Simion Blaga, preparator fizic. O boala lunga si necrutatoare l-a luat dintre noi la inceputul verii, la vârsta de 81 de ani. Nea’ Simi, dupa cum il stiau toti, a fost preparator fizic vreme de 20 de ani la FCM Bacau, remarcându-se prin competenta sa in domeniu, dar si printr-o modestie iesita din comun. Nascut si croit pentru sport, Simi Blaga a fost campion national la atletism, la schi si la handbal, atât in 11, cât si in 7. Un polisportiv de succes.
