Pentru că ieri a fost Ziua Păcălelilor și pentru că între două mitinguri de protest e bine să ne mai descrețim frunțile, voi rememora un 1 aprilie din urmă cu 12 ani. Pe 31 martie 2009, împreună cu colegii de redacție din secția Sport a „Deșteptării”, Dana Popa și Cătălin Barzaghideanu, am decis să trântim o păcăleală de 1 Aprilie. Și l-am „transferat” pe fostul internațional Ionel Ganea la FCM Bacău.
„Ganezul” venea după o suspendare-record de 22 de etape (redusă ulterior la 16), după ce în 2007 îl strânsese de gât pe arbitrul asistent Dan Mudura la un meci Poli Timișoara- Rapid București.
Agresiunea asupra lui Mudura, suspendarea, dar și desele ieșiri necontrolate, cum ar fi faultul prin care îi rupsese piciorul fundașului scoțian John Kennedy, făceau din Ganea un personaj.
Articolul nostru de ziar – printre alte vrăjeli scriam, de pildă, că noul atacant al „galben-albaștrilor” solicitase să fie plătit în…dolari scoțieni – a completat opera. Așa cum se întâmplă și azi cu te-miri-ce trăsnaie, textul a prins. La fel și păcăleala.
Interesant este că unul dintre cei păcăliți a fost chiar antrenorul de atunci al FCM-ului, Ghiță Poenaru. Noi alesesem numele lui Ganea la întâmplare, ignorând faptul că în iarnă, pe când FCM căuta un atacant, în discuție apăruse fugitiv și numele „Ganezului”.
„L-aș putea aduce la echipă, dacă ești de acord”, îi spusese președintele FCM Bacău, Relu Damian, antrenorului Poenaru. Tehnicianul se opusese însă vehement: „Ești nebun? Vrei să-mi strice vestiarul?”. Și iată că, vreo trei luni mai târziu, Ionel Ganea era „adus” la FCM Bacău de ziarul „Deșteptarea”.
Ghiță Poenaru a luat foc. Și a dat buzna în biroul președintelui Damian: „Ce-s cu chestiile astea? Aduci jucători peste capul meu? Nu ți-am spus încă din iarnă că nu-l vreau pe Ganea?”. Stăpânindu-și cu greu râsul, Relu Damian a încercat să-l convingă pe Poe că totul nu-i decât o păcăleală de 1 Aprilie.
„Ce păcăleală? Tu ești ăla care vrea să mă păcălească. Na, uite aici declarațiile tale”, a tunat simpaticul nea Ghiță, aruncând ziarul pe birou. A fost nevoie de minute bune de explicații, plus vreo două telefoane date redactorilor „Deșteptării” pentru ca antrenorul FCM-ului să se convingă că era vorba de o farsă și nu de un transfer real.
Dar pentru că bunul nostru prieten nea Ghiță Poenaru ținea atunci, ca și acum, de altfel, să aibă mereu ultimul cuvânt, ne-a trântit la final: „Chiar vă era greu să-mi aduceți unul care e și valoros, dar și cuminte?”. Chit că erau alte vremuri – mult mai bune – să știi că ne-o fi fost greu, bre nea Ghiță…
