Imaginați-vă scenariul în care o instanță de judecată dintr-o țară a Uniunii Europene decide că premierul țării respective a încălcat legea atunci când a negociat și încheiat contracte publice fără a respecta legislația achizițiilor publice și regulile de transparență. Ulterior, premierul a folosit bani publici pentru a plăti aceste contracte și a șters mesajele de pe telefon pentru a ascunde dovezile de Justiție.
Parchetul începe să investigheze cazul, dar premierul taie finanțarea procurorilor pentru a-și proteja poziția. Ce s-ar întâmpla în acest context și care ar fi consecințele juridice pentru un astfel de lider?
În mod normal, premierul ar fi supus unui proces penal, în care ar putea fi acuzat de abuz în serviciu, deturnare de fonduri publice și obstrucționarea justiției. Dacă ar fi găsit vinovat, ar putea fi condamnat la închisoare și ar pierde dreptul de a ocupa funcții publice în viitor. În plus, pierderea sprijinului politic și a credibilității ar duce inevitabil la sfârșitul carierei sale politice.
Dar ce se întâmplă dacă același scenariu se aplică unui lider al Comisiei Europene? Ei, bine, în acest caz este reales. De către o gașcă de electori servili, care ajung la Bruxelles nu ca să-și reprezinte poporul, ci ca să-l trădeze. Iar acest lucru subminează încrederea cetățenilor în instituțiile europene și în procesul democratic.
Cazul evidențiază câteva probleme majore ale democrației europene. În primul rând, există o deconectare între cetățenii UE și liderii care îi reprezintă la Bruxelles. Această deconectare este alimentată de lipsa de transparență și de responsabilitate a proceselor decizionale din cadrul UE.
În al doilea rând, existența unor mecanisme insuficiente de responsabilizare și sancționare a liderilor europeni creează un sentiment de impunitate și favorizează corupția și abuzurile de putere.
Care ar fi reacția cetățenilor la realegerea acelui lider? În filmele americane, cetățenii ar ieși în stradă să protesteze. În realitate, însă, cetățenilor nu le pasă. Ba, din contră, unor cetățeni le repugnă că un europarlamentar român a strigat în Parlamentul European că Ursula nu mai merită un nou mandat. Că, vezi, ne-a făcut de râs. În realitate, de râs ne fac cei care aprobă sesiune după sesiune legi împotriva intereselor naționale. Pe ei nu-i vedem, de ei ne place.
Acum nu le place de ea? Face circ? Dar când ăilalți urlau în Parlamentul României, se rostogoleau pe jos, dormeau noaptea prin bănci să nu cumva să vină unii să voteze sau când țipau ca să împiedice votul, cum era? Ăla nu era circ?
Dacă nu ne plac circarii din Parlamentul European, de ce tolerăm circarii de acasă? Dacă suntem deranjați de scandalurile politice de la Bruxelles, ar trebui să fim la fel de critici față de cei care perpetuează aceleași tactici în Parlamentul României.
