Nici inainte de 1989 parintii nu aveau prea mult timp pentru copii. Dar isi faceau. Problema educatiei, a celor “sapte ani de acasa” este una extrem de neglijata in societatea actuala si, tocmai din acest motiv, avem derapajele sociale.
Elevi care nu doar ca vorbesc urât profesorilor, dar ii mai si bat, care fumeaza de fata cu cadrele didactice, care vin beti la ore si ii bat pe ceilalti elevi erau de neimaginat inainte de 1989. E drept, nu numai datorita educatiei primite de acasa, ci si presiunii sociale exercitate, in general, cu bastoanele de cauciuc de catre militieni.
Astazi, modelul social s-a schimbat si cei mici imita ceea ce vad la televizor: cu cât esti mai agresiv, cu atât esti mai respectat. Cu parintii plecati la munca in strainatate sau care lipsesc de dimineata pâna seara, copilul anilor 2014 are o libertate de miscare extraordinara, pe care nu o foloseste mereu pozitiv.
Poate sa fumeze pe strada, fara sa-i spuna nimeni nimic, poate sa bea in crâsma, poate face sex daca doreste (uneori si daca nu doreste, dar deja e alta problema). De invatat nu-l mai obliga nimeni sa se ocupe si astfel, cu banii primiti ca alocatie de la parintii din strainatate sau cu cei pe care-i obtine din diferite combinatii sau chiar din furt, isi poate permite sa cumpere ce doreste, fara ca hainele, jucariile sau gadgeturile sa mai fie recompense pentru buna purtare sau pentru rezultatele bune obtinute la scoala.
Astfel, copilul ajunge in clasa a IX-a deja cunoscator al viciilor, uneori dependent de substante interzise sau nu, si care considera ca scoala este in cel mai bun caz un loc de distractie, daca nu locul in care pierde timpul inutil.
Sa nu ne imaginam ca politicienii nu vad acest lucru. Dar nu vor lua masuri. Pentru ca astfel de oameni, care nu stiu sa discearna si care nu-si fac planuri pe termen lung sunt cei mai buni votanti pe care ii pot dori. Nici nu va imaginati ce usor sunt de prostit acestia…
