27 decembrie 2024

Eduard Antal în Turneul naţional „Orgile României” – ediţia a III-a

O primă etapă a turneului naţional Orgile României, ajuns la a treia sa ediţie, se apropie de final, continuând incursiunea în istoria acestui fabulous instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în catedrale şi biserici catolice şi evanghelice din Bucureşti, Deva, Sibiu, Braşov şi Cluj Napoca, de tânărul organist Eduard Antal.

În vara anului 2021, Turneul naţional „Orgile României” propune o a treia ediţie, mai specială, care a început pe 27 iunie. Primul concert a avut loc la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, după care turneul a continuat pe 1 iulie, la Biserica Reformată din Deva, pe 2 iulie, la Biserica Evanghelică Sf. Ioan din Sibiu, în cadrul festivalului „Zilele muzicale româno-americane” şi pe 4 iulie, la Braşov, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Paul, urmând să continue cu un concert programat pe 16 iulie, ora 19 – Cluj Napoca, Biserica Piaristă – Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” în Stagiunea Concertelor de vară KlausenMusik 2021.
În luna august, sunt programate alte concerte în biserici romano catolice din Moldova.



În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Nicolas de Grigny, Johann Sebastian Bach, George Enescu, Dinu Lipatti, Louis Vierne, Gabriel Faure sau Alfred Hollins.

Program muzical:

Nicolas de Grigny (1672-1703): Veni, Creator Spiritus – en taille à 5
Johann Sebastian Bach (1685-1750): Passacaglia și fuga în do minor BWV 582
George Enescu (1881-1955): Preludiu din Suita în stil vechi, op. 3
Dinu Lipatti (1917-1950): Nocturnă în fa# minor, op. 6
Louis Vierne (1870-1937): Hymne au Soleil din Suita 2, op. 53
Gabriel Fauré (1825-1924): Siciliana în sol minor, op. 78 din Pelléas et Mélisande
Alfred Hollins (1865-1942): Uvertura de concert nr. 2 în do minor



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img