Face mioriticul unchias Ion ce face si nu vrea nici o clipa sa mearga copacel pe picioarele sale. Nici acum, cand ultima generatie care-si mai pingeleste anca opincile se pregateste sa evadeze din istorie, nu poate trai fara un protector. A apelat la Fanar si Hohenzollerni. Apoi, obligat de istoria ticaloasa, a dat-o cotita catre diadia Vanea, de la Rasarit. Dar Vanea nu i-a adus decat umilinta, saracie si dictatura, motiv pentru care unchiasul Ion a-nceput sa-si taraie zilele uitandu-se pe cer, an speranta ca doar, doar, o veni uncle Sam, izbavitorul, cu portii – pomana de libertate, verzisori si fericire croite dupa pofta fiecaruia. Unchiul Sam n-a sosit ansa din ceruri, ci firesc, prin labirintul diplomatic burdusit de interese politice si economice. El flutura o portie – prototip de libertate teoretica, dar i-a spus, tot firesc, unchiasului Ion, ca la verzisori si fericire nu poate ajunge decat printr-un mare efort de inspiratie/transpiratie. Asa cum nu ne-a cantat nici diadia Vanea sub balcon serenade de mare amor, la balalaica, nici uncle Sam nu-si v-a ancorda prea mult muschii artistici pentru a zamisli asemenea melodii, la banjo. Cand a fost pusa pe tapet povestea cu intrarea an UE, polonezii, cehii sau ungurii au exprimat rezerve si critici care au curs cu nemiluita peste democratiile occidentale gravide chiar si de toate virtutile anca nenascute. Noi, chemati la referendum, am votat de parca l-am fi prins pe Mesia de pulpana. Atitudinea aceasta nationala lipsita de coloana vertebrala ai face pe altii, prin rotatie istorica, sa ne impuna tot felul de conditii. Iar noi le acceptam fara nici un amendament, ca si cum ni s-ar face o favoare ca suntem lasati sa supravietuim an umbra unora sau altora. Suntem aidoma calicului mitoman cu salvari rupti an fund, dar care-si face un titlu de glorie eterna din faptul ca unul dintre amicii sai ar fi, chipurile, proprietarul celebrei case de moda Versace. De ce Dumnezeu n-am putea avea o atitudine neutrala fundamentata pe munca, eficienta, democratie si demnitate? Costurile evadarii din infern ar fi mult mai mici.
Am fost umilit, saptamana trecuta, atunci cand Presedintele meu a bravat impardonabil spunand ca a avut cu doamna Rice „o discutie andelungata pe tema Transnistriei”, stiut fiind ca aceasta a discutat cu domnia sa printre usi. Cand sa ai „o discutie andelungata” cu un om care, cu protocol si cu vizita feminina obligatorie la toaleta, cu tot, abia binevoieste sa stea an tara ta doar trei ore? Daca am ajuns sa consideram o discutie de cateva minute cu un secretar de stat (care a venit sa primeasca, nu sa ofere) ca fiind andelungata, atunci demnitatea noastra este an mare suferinta. an cartile de istorie citim la nesfarsit despre faptul ca regii, voievozii, domnitorii sau presedintii nostri au fost, de-a pururi, niste fiinte care concureaza, prin competenta si puritatea lor morala, cu sfintii. Daca e asa, cum de-am ajuns an halul an care ne confunda toti cu Ungaria, cred ca avem capitala la Sofia sau Budapesta si anca ne mai canta vechiul imn chiar si la protocolul de grad I ? De ce nu sunt prezente astfel de confuzii an cazul unei tari ca Elvetia, de pilda, care are o populatie de trei ori mai mica decat noi? Pentru ca-n Elvetia se munceste si a existat mereu o strategie rationala de cultivare a demnitatii si eficientei.Scris de Ion FERCU
