Atat. Doar cu atat ne-am pricopsit in ultimii patru ani. La toate nivelurile. De la functionari pana la alesi. Mediocritarea este prezenta peste tot. Mediocritate coroborata cu interese marunte si meschine. Banul dicteaza. Mai ales in administratie. Am descoperit uimit ca nu avem un plan urbanistic general. Cu alte cuvinte, nu avem o strategie coerenta. Nu pot sa cred ca oamenii sunt atat de incompetenti incat sa nu-si dea seama cat de grav este acest lucru. Inclin spre interesele financiare ale unora. Am explicat ce inseamna lipsa unui astfel de plan. Haos. Iar din haosul intretinut, unii prospera. Se ridica tot felul de monstruozitati arhitectonice. Peste tot, fara sa se respecte nimic. Prevederile legale sunt tratate la misto: aE bine ca scrie la lege, dar noi avem alte interese”. Conturi, bani, spagi. Cine-i baiat destept si se intelege cu arhitectul sef castiga. Cine e apropiat de administratie, castiga.
Avem o comisie de urbanism. Cu ce se ocupa ea? Ii lipseste abiblia”, PUG-ul. Alesii din comisie nu au obiectul muncii. De ce mai fiinteaza? Ei bine, exista pentru cele trei chestiuni de care am amintit. Pentru conturi, bani, spagi. Sunt perfect responsabil pentru ceea ce scriu acum. Pot face oricand o demonstratie. Se ia una bucata cetatean cu una bucata proiect de construire. Se strecoara in comisie impreuna cu un plic. Sau, eventual, cu interventii. Se voteaza. Proiectul trece. Si odata cu el, mai ramanem fara un spatiu verde. Asta pentru ca nu avem PUG-ul. Ca orice oras normal. In schimb avem gogonele electorale. Multe. Extrem de multe. Prea multe. Imi vine greata. Astia promit in nestire. Sunt niste nulitati gretoase carora nu le pasa de nimic. Decat de cele trei componente. Conturi, bani, spagi. Au insa tupeu. Tupeul de a iesi in fata, de a poza in primadone, in fecioare. Cand, de fapt, sunt niste curve politice. Da, stiu, este un cuvat dur. Dar nu la fel de dur ca realitatea pe care ne-o ofera. Realitate imbracata in haos si gogonele. Atat! Doar atat. Ne meritam soarta? Cu siguranta. Acceptam prea multe de la acestia.
Scris de Ionut Avram
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.