Confirmare
Ne scrie profesoara Iulia Jicu, absolventă în 1997 a Liceului Pedagogic „Ştefan cel Mare”, care îşi aminteşte de acel curs antologic (fără pauza de 10 minute, asimilată natural de cei 40 de liceeni în actul de învăţare) dedicat poeziei „Plumb”, de George Bacovia. „Plecam de la clasificarea sunetelor şi ajungeam în nebănuite locuri”, ne declară olimpica de atunci la limba şi literatura română. Tema pentru acasă a fost la fel de concludentă: inventariind (semi)vocalele din primele două versuri (Dormeau adânc sicriele de plumb/ Şi flori de plumb şi funerar vestmânt), elevii s-au convins de relaţia formă – conţinut/ mesaj în poezia comentată. Statistica arată astfel:
- în primul vers, de 2 ori vocala deschisă a; de 5 ori (semi)vocale semideschise/ semiînchise: un o şi patru e; de 5 ori vocale închise: doi u, un î (redat aici prin â) şi doi i;
- în al doilea vers, o dată vocala deschisă a; de 4 ori vocale semideschise/ semiînchise: un o şi trei e; de 6 ori vocale închise: doi u, un î (redat şi aici prin â) şi trei i (dintre care, un i final postconsonantic asilabic/ i ultrascurt, din flori). Concluzia e una singură: simbolismul fonetic (perfect acordat la curentul cu acelaşi nume) este teritoriul în care George Bacovia se mişcă dezinvolt, convingându-şi cititorii de pesimismul acut care îl stăpânea.
Privilegiu?
Pentru viitorii învăţători/ educatori a fost o adevărată sărbătoare intelectuală, întrucât puneau în valoare ceea ce deprinseseră la începutul ciclului liceal: în clasa a IX-a (ca acum, clasa a V-a, când se studiază fonetica, evaluată tocmai în clasa a VIII-a) s-au iniţiat în tainele fremătătoare ale sunetelor limbii române, iar acum le regăseau într-o formulă sublimată de creaţia bacoviană. De remarcat că tema în sine nu este un privilegiu al liceelor pedagogice sau de filologie; orice licean, dirijat de un dascăl pasionat, poate fi atras către logica discursului liric. (Din nefericire, de mai mult de 20 de ani, în liceele pedagogice nici măcar 10 minute – echivalentul unei pauze mici – nu i se acordă studierii limbii române.)
Simplu şi antrenant
Profesorul va desena pe tablă triunghiul vocalic şi apoi cere să rostească – toată clasa, desigur – cele trei serii de vocale, însoţind pronunţarea cu mişcarea degetelor, astfel:
- seria centrală (a, ă, î):
- pentru vocala deschisă (a), se va descrie un L (cu degetul mare depărtat total şi cu celelalte patru, lipite);
- pentru vocala semideschisă/ semiînchisă (ă), aceeaşi imagine, doar că litera L va deveni un fel de C, reducându-se la jumătate deschiderea iniţială (cam 10 cm);
- pentru vocala închisă (î), se va reduce şi mai mult deschiderea iniţială, încât între degetul mare şi arătător (primul dintre cele patru degete, care rămân lipite) vor fi circa 5 cm;
- seria anterioară (e, i);
- seria posterioară (o, u).
Se va relua baza, comună (a), şi se vor adăuga succesiv celelalte grupe, rezultând seriile complete din triunghi: (a, ă, î), ([a], e, i), ([a], o, u).
