Valoarea economiilor bancare totale ale băcăuanilor au crescut din nou în luna august, după o scădere masivă în luna precedentă. Economiile au crescut constant în ultimii zece ani, de la 4.587,5 miliarde de lei în octombrie 2008, la aproape 10,8 miliarde în august 2018 – conform datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR).
Creșterea s-a înregistrat, însă, pe fondul scăderii progresive a dobânzilor bancare, de la o medie de aproape 7% în 2011, la 0,80% în 2017. În acest an media dobânzilor a ajuns la 1,10%.
Valoarea la care au ajuns lunar creditele bancare ale băcăuanilor în aceeași perioadă de timp, de zece ani, a fost echilibrată, dar este doar la o treime din cea a economiilor.
Traseul restanțelor bancare a fost, însă, unul ceva mai sinuos în cei zece ani analizați. Acestea au plecat de la 37,7 milioane de lei în octombrie 2008, au ajuns la 579,29 miliarde în septembrie 2013, de unde au început să scadă în fiecare an.
În toată țara, populația a depus de la începutul anului în curs, în monedă națională, 41,4 miliarde de lei, cu aproape 2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului 2017 – potrivit datelor BNR.
Populația – spun comentatorii domeniului – a continuat să-și majoreze economiile lăsate în grija băncilor, deși acestea plătesc în continuare dobânzi în jurul a circa 1% pe an. Depozitele noi constituite de populație în lei reprezintă cea mai mare parte a economisirilor românilor, aproximativ 60%. Economiile în valută ale băcăuanilor sunt în creștere în acest an, lună de lună.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.