15 noiembrie 2024

Economia județului își revine încet după pandemie

Direcția Județeană de Statistică Bacău a dat publicității informațiile cu privire la economia județului pe luna februarie a acestui an. Multe cifre sunt îmbucurătoare și arată o revenire a industriei și serviciilor după restricțiile din pandemie.

A crescut producția industrială



Producţia industrială totală realizată în luna februarie 2022 a scăzut cu 3,0% în serie brută faţă de media anului 2021. Comparativ cu luna februarie 2021 producţia industrială totală a fost mai mare cu 13,9%, iar faţă de luna ianuarie 2022 aceasta a crescut cu 4,4%. În perioada 1.01.-28.02.2022 producția industrială totală crescut faţă de perioada corespunzătoare din anul 2021 cu 13,0%, datorită creșterilor înregistrate în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+46,9%) și în industria prelucrătoare (+12,4%). În luna februarie 2022 indicele valoric al cifrei de afaceri a unităţilor industriale din judeţul Bacău a fost mai mare cu 35,4% comparativ cu luna februarie 2021, iar faţă de luna ianuarie 2022 a crescut cu 10,3%. În perioada 1.01.-28.02.2022 cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a fost mai mare cu 33,2% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2020.

Probleme în zona construcțiilor

Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale de către administraţiile locale la nivelul judeţului Bacău au fost în luna februarie 2022 în număr de 72 (29,2% în mediul urban şi 70,8% în mediul rural), în scădere cu 9 autorizaţii, respectiv cu –11,1% mai puține faţă de luna februarie 2021 şi în scădere cu 11 autorizaţii, respectiv –13,3% faţă de luna ianuarie 2022. În perioada 1.01.-28.02.2022 numărul total al autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale a fost de 155, din care 45 în mediul urban (29,0%) şi 110 în mediul rural (71,0%). Comparativ cu perioada 1.01.-28.02.2021, numărul acestora a crescut cu 4 autorizaţii, respectiv cu +2,6%. Numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale pentru care s-au eliberat autorizaţii de către administraţiile locale la nivelul judeţului Bacău a fost în luna februarie 2022 în număr de 72 (29,2% în mediul urban şi 70,8% în mediul rural), în scădere cu 152 autorizaţii, respectiv cu –67,9% mai puține faţă de luna februarie 2021 şi în scădere cu 260 locuinţe, respectiv –78,3% mai puține faţă de luna ianuarie 2022. În perioada 1.01.-28.02.2022 numărul locuinţelor din clădirile rezidenţiale a fost de 404, din care 290 în mediul urban (71,8%) şi 114 în mediul rural (28,2%). Comparativ cu perioada 1.01.-28.02.2021, numărul acestora a crescut cu 107 locuinţe, respectiv cu +36,0%.

Mai multă carne

În perioada 1.01-28.02.2022 s-a obţinut o producţie de carne din sacrificări şi vânzări pentru sacrificare de 10.794 tone, mai mare cu 750 tone comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021. 96,6% din producţia de carne s-a vândut la piaţă (direct sau unităţilor de creştere, îngrăşare, industrializare), diferenţa de 3,4% fiind consum familial. De asemenea, s-au mai obţinut 121,8 mii hl lapte de vacă şi 18,9 milioane bucăţi ouă consum.

Vești bune din turism

În luna februarie 2022 în judeţul Bacău numărul unităţilor de cazare (cu o capacitate de cazare existentă de minim 10 locuri-pat) care au funcţionat a fost de 94 unităţi, acestea oferind un număr de 3.750 locuri de cazare. Comparativ cu luna februarie 2021, numărul de unităţi a crescut cu o unitate (+1,1%), iar numărul de locuri oferite turiştilor a scăzut cu 29 locuri (-0,8%). Comparativ cu luna ianuarie 2022, numărul de unităţi a scăzut cu 3 unități (-3,1%), iar numărul de locuri oferite turiştilor a scăzut cu 87 locuri (-2,3%). Pe total judeţ Bacău, în luna februarie 2022 s-a realizat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 18,7%, mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2021 (17,0%) şi mai mare decât cel înregistrat din luna ianuarie 2022 (16,8%). Pe tipuri de unităţi de cazare cel mai mare indice s-a înregistrat în vile turistice (24,0%), în timp ce pe zone turistice cel mai mare indice s-a înregistrat în stațiuni balneare (23,5%). Numărul sosirilor turiştilor în luna februarie 2022 a fost de 10.026 persoane (92,9% români şi 7,1% străini). Comparativ cu luna februarie 2021, numărul sosirilor turiştilor a crescut cu 1.637 persoane (+19,5%), iar faţă de luna ianuarie 2021 acesta a înregistrat o scădere cu 863 persoane, respectiv -7,9%. În perioada 01.01.-28.02.2022, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a fost în judeţul Bacău de 20.915 persoane, din care 94,6% turişti rezidenţi în România şi 5,4% turişti nerezidenţi. Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021, numărul acestora a crescut cu 3.454 sosiri pe total (+19,8%), ca urmare a creșterii numărului de sosiri a turiştilor rezidenţi cu 2.698 (+15,8%), în timp ce numărul sosirilor celor nerezidenţi a crescut cu 756 (de 3,0 ori ).

Crește numărul salariaților

La sfârşitul lunii februarie 2022 efectivul de salariaţi din judeţul Bacău a fost de 120.529 persoane, mai mare cu 312 persoane comparativ cu sfârşitul lunii ianuarie 2022 (+0,3%) şi cu 2.806 persoane mai multe faţă de finele lunii februarie 2021 (+2,4%). În judeţul Bacău la sfârşitul lunii februarie 2022, 2,5% din salariaţi lucrau în “agricultură, vânătoare, servicii anexe, silvicultură şi piscicultură”, 38,5% în “industrie şi construcţii” şi 59,0% în “servicii”. Salariaţii din judeţul Bacău reprezintă 19,3% din totalul salariaţilor din Regiunea de Nord-Est.

Salariile, tot mici

În luna februarie 2022 câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Bacău de 5.248 lei (RON)/persoană, cu 811 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-13,4%). Salarii medii brute peste media judeţului s-au înregistrat în “servicii”, iar sub media salariului din judeţ se află activitățile “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” şi “industrie şi construcţii”. Faţă de luna ianuarie 2022 câştigul salarial mediu brut la nivelul judeţului a scăzut, în preţuri comparabile, cu –1,2%, iar faţă de luna februarie 2021 acesta a crescut, în preţuri comparabile, cu +0,6%. Câştigul salarial mediu net a fost în judeţul Bacău de 3.263 lei (RON)/persoană, cu 458 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-12,3%). Salarii medii nete peste media judeţului s-au înregistrat în “servicii”, iar sub media salariului din judeţ se află activitățile “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” şi “industrie şi construcţii”. În prețuri comparabile, faţă de luna ianuarie 2022 câştigul salarial mediu net la nivelul judeţului a scăzut, în preţuri comparabile, cu –0,6%, iar faţă de luna februarie 2021 acesta a înregistrat o creștere, în preţuri comparabile, cu +0,6%.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014