Expresia „Bacău, capitala economică a Moldovei” a creat, acum circa 15-20 de ani, dispute uneori accentuate între analiști, între economiști și mai ales între politicieni. Bacăul rivaliza, astfel, cu municipiul și județul Iași, care se remarca și printr-o populație mai numeroasă, dar și prin unele rezultate economice notabile. Cu timpul, această expresie și-a pierdut din strălucire, pentru că acum, după 32 de ani de la evenimentele din 1989, situația s-a mai clarificat. Economia județului Bacău a pălit, comparativ cu ceea ce a fost până în 1990 și în primii ani de după acest reper temporal. Cu toate acestea, acum șapte ani Ziarul Financiar vedea județul Bacău drept „capitala antreprenoriatului Regiunii de Dezvoltare Nord-Est”, adică între județele Iași, Suceava, Neamț, Botoșani și Vaslui. Pentru că între antreprenorii regiunii din Bacău s-au impus nume foarte importante, precum Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman).
Ce-am avut…
Județul Bacău a fost considerat, până în 1990, un pol industrial în regiunea Moldova. Acest statut a fost dat de resursele sale naturale (în primul rând zestrea forestieră importantă, rezervele de petrol, de sare și de cărbune), dar și prin dezvoltarea unei baze industriale pentru prelucrarea acestor resurse. Industria textilă, industria confecțiilor și cea de încălțăminte erau la fel de bine reprezentate (Centrala Confecțiilor din România își avea sediul la Bacău), alături de petrochimie, de chimie, de prelucrarea lemnului și de industria energetică. Și agricultura era o sursă importantă de materii prime, prelucrate de industria alimentară care avea și câteva fabrici de nivel național. Comerțul și serviciile completau acest tablou economic.
Polul economic cel mai important era, însă zona Onești-Borzești, cu platforma industrială petrochimică în primul rând, în care Rafinăria Onești era „perla coroanei” a regiunii.
Județul Bacău ocupa, astfel, locul al cincilea în România după puterea economică: în 1990, de exemplu, producția marfă era de aproape 50 de miliarde de lei (locul al cincilea pe țară, cu 4% din total), iar valoarea investițiilor aducea județul pe locul al șaselea (cu 2,8% din totalul național). Și producția industrială aducea, atunci, județul pe locul al cincilea.
… și ce-am pierdut
Mare parte din industria băcăuană nu a supraviețuit însă deschiderii economice din anii ‘90. Pe rând, fabrici întregi au sucombat după privatizările considerate „strategice“, iar cele mai multe s-au numărat la Onești, la Bacău, la Comănești și chiar la Moinești, dar și la Buhuși. Au dispărut, astfel, industrii întregi, precum industria cărbunelui, industria textilă și cea a confecțiilor sau pielăriei. Alte industrii au scăzut dramatic și abia de vreo zece ani încearcă să renască. Am distrus singurul combinat de cauciuc sintetic din România, Carom Onești, am eliminat rafinăria din Dărmănești și pe cealaltă, actuala Rafo, am privatizat-o și am oprit-o. Am renunțat la aproape toată industria chimică și la industria construcțiilor de mașini, cu excepția societăților Aerostar și Chimcomplex. Mai exploatăm, din natură, sare și ceva petrol și gaze, dar industria petrolului din județ nu mai este nici pe departe ce a fost. Am închis combinatele de prelucrare a lemnului de la Comănești și Bacău. Iar exemplele pot continua
„Bacăul a devenit județul în care industria a fost înlocuită de comerț, iar antreprenorii români sunt mai puternici decât multinaționalele” – era, acum aproape opt ani – concluzia unei analize economice făcută de Ziarul Financiar în acest județ.
Statisticile care nu mint, dar nici nu iartă
O simplă privire pe cifrele adunate de statisticieni în anuarele publicate în ultimii 31 de ani dintre cei 32 scurși din 1990 ne arată o realitate pe care nu putem ascunde sub preș. În cele peste trei decenii s-au schimbat, evident, multe din condițiile de evoluție a societății, dar semnele negative din tabelele statistice vorbesc de la sine despre aventura prin care am trecut cu toții în acest răstimp. Am văzut cum cohorte de politicieni și de „specialiști” au croit strâmb căile de dezvoltare economică și socială, pentru a nu mai pomeni de iota de acuzații de ilegalități și de hoții comise chiar la cel mai înalt vârf al societății.
Nu e scopul nostru să mai pomenim de acestea, deci haideți să ne oprim la numai câteva aspecte creionate clar de cifrele din statistici.
Așadar, într-un județ cu o populație în scădere, ca în toată țara de altfel, prin emigrări și o rată a îmbătrânirii populației, prin creșterea mortalității și scăderea sporului natural, vedem și tot mai puține întreprinderi active. În agricultură, suprafața cultivată a scăzut și ea, din 1990 până în 2020, cu aproape 20.000 ha. Au scăzut și efectivele de oi și vaci (cu aproape 100.000 în primul caz, cu aproape 125.000 în cel de al doilea), dar avem ceva mai multe păsări. A scăzut și numărul de salariați, cu peste 130.000, iar câștigul salarial nominal mediu este cu aproape 5.000 de lei mai mic față de 1990. Avem, însă, ceva mai mulți șomeri, iar populația din Regiunea Nord-Est, deci și de la noi, are cel mai scăzut nivel de trai din țară.
„În general – opina, cu ceva timp în urmă, economista Gina Plantos, acum prim-vicepreședinte al Patronatului Județean al IMM-urilor, atunci președinte al organizației –, în Regiunea Nord-Est nu avem o dezvoltare economică așa cum ne-am dori. Cu atât mai mult în județul Bacău, deși cifrele oficiale arată o anume situație, percepția noastră, a celor care lucrăm cu date financiar-contabile și monitorizăm domeniul economic, în special cel al IMM-urilor, este de regres, de mediu economic apatic, deloc propice dezvoltării.”
Speranța moare, totuși, ultima
Să nu disperăm, însă, după aventura economică a județului în cei 32 de ani! Cele mai importante sectoare cu capital privat românesc în județul Bacău sunt acum, în ordine: comerțul, industria alimentară, agricultura, construcțiile, transporturile, prelucrarea lemnului, construcțiile de mașini și, interesant, comerțul cu autovehicule. Se impun însă, parcă tot mai mult, câteva întreprinderi mari și cu istorie deja îndelungată, precum Aerostar Bacău, Chimcomplex Borzești și Grupul Agricola. Lângă acestea mai putem pune câteva exemple, precum Pambac Bacău, Croco și Grup Holding Șerban Onești, iar în retail, evident, Dedeman. Rezultate excepționale are și omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, prin firmele sale de construcții de drumuri. Iar Rafo Onești pare să renască, dar încă se reorganizează sub mâna unui nou proprietar.
Și în domeniul investițiilor financiare și al pieței de capital suntem mândri, cu actuala Evergent Invest (fosta SIF Moldova).
Investitorii străini au venit și la noi, dar au ochit mai mult fabricarea articolelor de marochinărie, prelucrarea lemnului, confecțiile, construcțiile metalice, comerțul, prelucrarea maselor plastice, construcțiile de mașini, prelucrarea țițeiului, fabricarea de calculatoare și chimia.
„Profilul economic și demografic al regiunii Nord-Est este preponderent agricol, cu o pondere mai mare a populației în mediul rural – explica, pentru ZF, Raluca Pârvu, business manager la BPI Group. Regiunea a fost în bună măsură ocolită de marii investitori industriali din cauza lipsei infrastructurii de transport, ca atare locurile de muncă sunt adesea fragile, în companii sensibile la schimbările mari din mediul extern. Multe astfel de companii au fost serios afectate de pandemie și au transmis oamenii în șomaj“.
