Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, vă invită la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” să participați la sesiunea de observații organizată cu ocazia eclipsei de Lună prin penumbră din data de 5 mai 2023. În condițiile în care cerul va fi senin se vor face observații astronomice între orele 21.15 – 22.45.
Începutul eclipsei și maximul acesteia nu le vom putea observa, deoarece Luna se va afla sub linia orizontului. Eclipsa va începe la ora 18.14, iar maximul eclipsei se va produce la ora 20:23,atunci când 96,3% din diametrul Lunii se va afla în conul de penumbră a Pământului. În Bacău Luna va răsări la ora 20:25. La aproximativ două ore după ce aceasta răsare – la ora 22.32, Luna va ieși complet din penumbra Pământului, iar eclipsa se va termina.
Preţul pentru observaţii astronomice: 5 lei/persoană.