Furați fiind de peisajele proiecțiilor apocaliptice ale timpurilor prezente, uităm de cruce. Săptămâna aceasta este un fel de invitație la a ieși de sub anestezia priveliștilor limitate, spre a ne reaminti de semnul Fiului Omului, de Altarul dragostei Domnului Hristos, de emblema schimbului de iubire dintre Dumnezeu și noi.
Crucea implică o geometrie aparte. Întâlnește o verticală cu o orizontală. Este obiectul de lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, potrivit obiceiului vremii, și, totodată, expresia vizuală a unor realități pe care le poate semnifica: brațul orizontal face trimitere la jertfa ce se răsfrânge asupra întregii lumi, în timp ce brațul vertical arată actul de refacere dintre ceresc și pământesc. A ne lua crucea vieții și a urma Domnului este suprema lecție de mântuire. Căci, ea implică și suferința noastră. Este unealta de diamant cu care dăltuim zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă chipul nostru adevărat, scoțându-l la iveală din materialul fără formă în care este îngropat și din care tânjește să iasă la lumină.
Declarație de respect față de Dumnezeu, semnul crucii este și un angajament de fidelitate, o recunoaștere a autorității divine și a poruncilor dumnezeiești. Se zice că un evreu, care avea prăvălie odinioară într-un sat moldovenesc, a angajat un țăran ortodox să-l ducă la oraș cu căruța, spre a cumpăra ceva marfă. S-au înțeles la preț și au pornit. Când, însă, în sat fiind, au ajuns în dreptul bisericii și au trecut de ea, evreul s-a adresat țăranului, cerându-i să întoarcă. Și a întors omul, dar a vrut să știe care a fost motivul răzgândirii prăvăliașului. Când l-a lăsat la poartă, acela i-a răspuns: ”Cum puteam să merg cu dumneata? Ai trecut prin fața bisericii și nu ți-ai făcut cruce. Eu sunt evreu, am religia mea și religia mea nu-mi spune să-mi fac cruce. A ta îți spune. Trebuie să respecți rânuiala credinței tale. Acesta este motivul pentru care nu mai merg cu dumneata. N-am încredere. Dacă nu ți-ai respectat Dumnezeul, când ai trecut pe lângă El, cum ai putea să mă respecți pe mine? Dacă n-ai teamă de Dumnezeu, poți face orice, mă pot aștepta la orice”.
De ce avem nevoie de lecția închinării? Într-o lume ce este ruptă de Cruce, care refuză jertfa și răstignirea de sine pentru redescoperirea bucuriei vieții, Biserica ne îndeamnă să dăm conținut fericirii noastre. A urma este, așadar, a ne purta Crucea!
Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar
