miercuri, 30 aprilie 2025

E85 – Amestec de frustrare

În cursul zilei de ieri, mai mulți conducători auto au fost sancționați pentru că au circulat pe partea dreaptă a drumului, pe mult-blamatul acostament, între Tg. Frumos și Iași. Traficul a fost supravegheat de sus, de un elicopter M.A.I. dotat cu sistemul FLIR.

Toți știm ce denumire oficială poartă acel acostament, dar prea puțini înțelegem cu adevărat utilitatea sa. Ne bucurăm când camioanele și autoutilitarele circulă pe acel segment, eliberând banda și fluidizând traficul. Dar în același timp, ne indignăm când un șofer grăbit ne face semn cu farurile să ne dăm la o parte.

Acum, după acțiunea autorităților, transportatorii – revoltați – anunță pe grupurile de Facebook că vor circula „pe banda de lângă axul drumului”. Cu alte cuvinte, se întorc pe banda principală, iar timpul de parcurgere al rutei Bacău–Iași se va dubla, cel mai probabil.

Ne dorim drumuri europene, dar folosim reguli locale. Ne dorim civilizație, dar ignorăm contextul și realitatea din teren. Și totuși, ce este de făcut? Care este soluția care împacă legea, bunul-simț și realitățile traficului?

Aștept cu interes opiniile dumneavoastră și ale cititorilor.

Cu respect,
Alexandru T.


„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.


Bacăul vorbește! Spune-ți părerea!

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img