@ interviu cu regizorul Radu Dinulescu, producãtorul general
al Festivalului de Teatru de Camerã si Underground de la Arad, 15 – 21 mai 2006
– Ce inseamnã de fapt teatru underground?
– In fiecare tarã el inseamnã altceva. Noi am incercat aici sã discutãm cam la fiecare editie a festivalului despre ce ar fi teatrul underground. In primul rand – si asta este si pãrerea mea, de aceea incep cu ea – teatrul underground este o formã de teatru care incearcã sã se depãrteze un pic de moda actualã din teatrul clasic. Ce ar fi moda actualã din teatrul clasic? Un teatru care a devenit usor elitarist, care s-a depãrtat un pic de public prin forme destul de greoaie de manifestare esteticã. Teatrul elitarist e o prostie. Atunci, o multitudine de tineri care nu se regãsesc ca si actori in astfel de spectacole in care amprenta se pune mai mult pe grup, pe imensitatea decorului sau a mise-en-scene-ei, a regiei spectacolului, din ce in ce mai multi actori doresc sã se manifeste intai ei, ca talent, ca oportunitate de a fi pe scenã si de a exista intr-un anume personaj. De aceea eu numesc teatrul underground azi in Romania un teatru care se apleacã mai mult cãtre cãutarea personajului, cãtre cãutarea relatiei, cãtre o intimitate extraordinar de mare intre public si actori. Alte pãreri – ale unor actori care vin si joacã la noi, ale anumitor critici de teatru, a lui Nicu Mihoc, la un moment dat, directorul artistic al festivalului, ar fi cã miscarea underground este mai degrabã spre un teatru de un limbaj mai cotidian, uneori chiar vulgar. Este un teatru fãrã cenzurã, in care putem arãta totul si spune totul fãrã nevoie de a tãia, de a pune oprelisti de limbaj atat estetic cat si chiar verbal. Un alt gand este – si cu asta ar putea fi de acord multi dintre cei care fac teatru underground in strãinãtate – aceastã linie esteticã a artei underground in general, care promoveazã o anumitã „esteticã a uratului”, a culorilor ciudate, a luminilor inexpresive dar cu o anumitã expresivitate panã la urmã, a problematicii acesteia legate de tineretul debusolat in umbra creatiilor sub influenta drogului si a prostiilor de tot felul care le abureste creierul s.a.m.d Deci este o artã abulicã, o artã in secvente rapide, urmate de secvente foarte lente asa cum se manifestã imediat sevrajul dupã perioada de plãcere a drogului. Asta este o altã directie a artei underground. Se pare cã ea iese din astfel de fenomene, dar nu putem sã o neglijãm nici pe ea. E adevãrat cã acest teatru a apãrut in subsolurile, in beciurile, in pub-urile care sunt la subsol in Londra, in Statele Unite. Dupã pãrerea mea, aici se confundã fenomenul underground din Romania cu fenomenul underground de peste tot. E un teatru care merge spre public si nu cheamã publicul spre el. Este in carciumã, mergem si jucãm acolo. Este in bar, mergem si jucãm acolo. Pe de altã parte, acest festival al nostru se cheamã de camerã si underground. Noi avem si spectacole care sunt de camerã, diferenta fiind cã putem aborda si un repertoriu absolut clasic sau spectacole care nu au nimic cu fenomenul underground, care sunt jucate absolut coerent si normal ca o lectie de actorie la universitate, unde profesorii invatã cã trebuie jucat teatrul cu o anumitã motivatie, stanislavskian aproape.
– Aveti in festival si prezente strãine. Este dificil sã convingi un actor strãin sã vinã sã joace in Romania?
– Intamplãtor de asta mã ocup eu, deci este spatiul meu de manevrã in festival. Una dintre principalele metode de a agãta actori care sã vinã la festivalul nostru este prezenta la Avignon – cel mai mare festival de teatru din lume si cel mai mare targ de teatru independent din lume. Casa de Culturã de la Arad este prezentã deja de patru ani – cu actori de la Arad, cu actori de la Bucuresti, anul acesta este si un actor de la Galati care merge. Acolo se fac relatiile, acolo ne imprietenim cu regizori, cu actori. E greu sã aduci actori pentru cã noi nu avem bugete mari. Ei sunt totusi obisnuiti sã fie plãtiti, din asta trãiesc, independenti de acolo sunt numai independenti. Dar reusim sã convingem cate unul care vrea mai mult sau mai putin sã vadã si Romania, care e interesat de fenomenul romanesc, reusim sã agãtãm cate unul cel putin in fiecare an. E a doua prezentã a Frantei. Anul trecut am avut si o trupã din Italia care a vrut sã vinã. Anul acesta am depãsit pentru prima datã granitele Europei si am adus un regizor din Statele Unite, care a montat un spectacol Visniec acolo si probabil cã vom face si un schimb de spectacole. Sã trimitem spectacolul nostru – „Caii la fereastrã″ a lui Visniec – si ei vor veni anul viitor in festival cu productia lor. Apoi este o directoare de teatru independent din Statele Unite de origine polonezã. Ne alegem in asa fel partenerii incat schimbul sã poatã duce dupã aceea ori la o productie impreunã, ori la ceva mai departe. Incercãm sã aducem viitori parteneri pentru producerea unor spectacole sau turnee.
E greu. Din pãcate nu putem plãti transporturi internationale. Noi trebuie sã gãsim oameni care sã fie tãcãniti dupã a merge in altã parte, de a veni in Romania, sã descopere si alt spatiu.
– Care este dupã dumneavoastrã rolul teatrului?
– Din Antichitate panã acum nu s-a vrut decat ca teatrul sã creeze emotie. Important este zona in care creezi emotie, cum o creezi. Numai cã, la fel ca si in modã, creand emotie in acelasi fel, panã la urmã corpul devine imun si vrea altã emotie. De aceea foarte multi bãrbati isi schimbã femeile si foarte multe femei isi schimbã bãrbatii. Devin imune si imuni la un anumit soi de emotie. Vãzand prea multe spectacole de o anumitã formã, simti nevoia unei forme noi. Ea se impune si devine la randul ei plictisitoare si revine o alta din trecut. Rolul teatrului este de a cheltui niste bani pentru a crea plãcere unui public. Dar dacã incepi sã-l pierzi, dar dacã il pierzi incet incet se pune problema dacã mai e rost sã se cheltuiascã acei bani. Teatrul elitarist e o prostie.
Scris de Laura Huiban
