Cu aceste cuvinte am fost intampinati ieri, atat in amfiteatrul Colegiului National „Ferdinand I”, cat si la intrarea in corpul A al Grupului Scolar Industrial „Letea”. Si era, cum se spune, „pe bune”, adica elevii din cele doua unitati scolare liceale se aflau, intra-devar, in campanie electorala. Actiunea face parte dintr-un proiect national, „Student Government”, organizat in judetul nostru de Centrul Regional Bacau pentru Educatie Civica (director, prof.Geta Popovici), cu sprijinul Ambasadei S.U.A. la Bucuresti. La acest proiect au fost selectionate 16 unitati scolare, cate doua din cele opt judete pilot, scopul proiectului fiind acela de a-i obisnui pe elevi cu organizarea si desfasurarea campaniei de alegere a presedintelui Consiliului elevilor si a vicepresedintelui acestuia. Comisiile electorale au avut in componenta elevii selectionati in baza unui interviu, a unui CV si a calificativelor obtinute la cursul de pregatire efectuat la Centrul Regional Bacau pentru Educatie Civica: 10 membri la „Ferdinand I” si 11 membri la Grupul Scolar Industrial „Letea”. La „Ferdinand I”, trei candidati s-au inscris in cursa pentru fotoliul de presedinte al Consiliului elevilor: Ion Alexandru X E, Moisa Liviu IX B si Mihai Dragos X B. Fiecare si-a organizat cum a crezut mai bine campania electorala, fie de unul singur (Alexandru), fie cu sprijinul unui colectiv de colegi (ceilalti doi candidati). Ce i-a determinat sa intre in cursa? „Ambitia si dorinta de afirmare” (Alexandru), „Increderea pe care o au colegii in calitatile mele de organizator” (Liviu), „Hotararea ca trebuie sa schimbam ceva, sa ne facem respectati, noi, elevii, sa se tina cont de parerea noastra” (Dragos). Directorul educativ, prof. Crina Catalina Muraru, s-a multumit doar sa monitorizeze actiunea, lasand mana libera elevilor: „Ei au facut afisele, fluturasii, listele de vot – alfabetice, pe clase -, cabinele de vot, stampilele, tot ei au organizat campania electorala si au asigurat corectitudinea votarii”. Pana la ora 14,30 votasera peste 350 din cei 740 de elevi din clasele IX-XII. La Grupul Scolar Industrial „Letea”, tot elevii fusesera cei care dusesera greul campaniei electorale, directorul educativ Tania Radu monitorizand atent activitatile, pe parcursul derularii lor. Aici au fost in cursa doar doi candidati, Patrinjel Ionut XI C si Olteanu Alexandru X A, de altfel buni prieteni, fiind destul de numerosi „alegatorii” care anticipau ca invinsul are mari sanse sa devina … vicepresedinte, deci, mana dreapta a invingatorului. Si aici fusesera dezbatute, pe clase, rolul Consiliului elevilor, calitatile unui lider, organizarea campaniei electorale si a procesului de votare. Si pana acum fusese ales un presedinte al Consiliului elevilor, care devenea, automat, si membrui in Consiliul de Administratie al scolii, ne-a spus profesoara Tania Radu. Noutatea consta acum in faptul ca, pentru prima data, presedintele Consiliului elevilor este ales de toti elevii din liceu, absolut democratic, prin vot secret, cu liste electorale, cu stampile, cabine de vot, urne, cu tot tacamul, exact ca in orice campanie electorala”. Sa mai adaugam ca aici, la „Letea”, s-a intamplat ca fanii unui candidat sa rupa afisele electorale ale celuilalt candidat, ceea ce a dat un plus de culoare (si chiar de tensiune) actiunii, in ansamblul ei. La ambele unitati scolare, rezultatele alegerilor vor fi cunoscute abia astazi, 9 decembrie. Un proiect de educatie civica in care elevii s-au implicat plenar, luandu-si rolurile in serios. Si fiecare dintre participanti a fost, de fapt, un castigator.
Scris de Stefan OLTEANU