interviu cu criticul literar iesean Alexandru Dobrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Bacau
-De ce sunteti membru al Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor din Romania, daca aactivati” in Iasi?
-E foarte simplu. Am fost membru al Asociatiei Scriitorilor din Iasi o bucata de vreme. Numai ca fiind multa vreme foiletonist am avut proasta inspiratie sau corectitudinea de a spune exact ceea ce gandesc. Si referitor la o impresionanta majoritate a celor din asociatia de acolo mi-am exprimat niste opinii nu tocmai amabile, printre altele, referindu-ma la toti scriitorii romani de azi. O asemenea atitudine este inconfortabila. In general, criticul ar trebui sa fie undeva pe un varf de munte sau intr-un desert si sa nu depinda deloc de relatiile sociale. pe mine ma deranjeaza tipul de relatii sociale in care trebuie sa faci sacrificii. Adica sa te calci pe tine insuti numai ca raporturile umane sa fie acomme il faut”. Or, Asta e o mare problema in asociatia din Iasi. Acum eu nu vreau sa o blamez, sunt si cativa scriitori onorabili acolo, dar, in general, Iasul, care a fost o capitala culturii intr-o vreme de mult apusa, are proasta iluzie ca este o capitala a culturii si in clipa de fata.
-Dar care e capitala culturii?
-E clar ca Bucurestiul aduna cele mai mari valori din societatea romaneasca, nu pentru ca ele s-ar fi nascut la Bucuresti, ci pentru ca au fost atrase in Bucuresti care e capitala administrativa. Si asa cum orice magnet trage spre el pilitura asa s-a intamplat si cu valorile autentice. Asta nu e valabil numai in literatura ci in toate domeniile. Dar iluzia Iasului este ca a ramas in continuare ceea ce a fost cu foarte multa vreme in urma. Ca urmare, comportamentul pigmeilor din clipa de fata este acela al marilor valori care se inchipuie frustrate de faptul ca nu li se da atentia pe care au avut-o inaintasii din partea contemporanilor. Or, asta mi-e greu sa inghit. Eu in general socotesc ca scriitorul care e constient de propria lui valoare trebuie sa aiba si o farama de modestie. Nu in sensul ca valoarea pe care o reprezinta el n-ar fi reala, ci in sensul ca s-ar putea ca respectiva valoare sa impuna niste nuantari si niste mici retusuri. Poate ca el este intr-adevar bun dar bun prin comparatie, nu bun la superlativ si inca la superlativul absolut. Asta este explicatia pentru faptul ca m-am bucurat cand s-a facut asociatia din Bacau si am zis ca pot sa ajut cu cunostintele pe care le am, putine pe care le am, ca aceasta asociatie sa devina o celula normala, un punct de coagulare a fortelor culturale si literare de aici.
-Credeti ca bacauanii suporta critica mai usor?
-Nu! Si nici nu-mi fac iluzii.
-Ce inseamna un scriitor important, o carte importanta? Avem astfel de scriitori printre contemporani?
-Deci ce inseamna o valoare de fapt… Scriitorul important e acela care schimba cursul literaturii, care modifica tiparele. Noi am avut cativa, in epoca postbelica. Au fost Nichita Stanescu, care a intors cursul poeziei intr-o alta directie. A fost Nicolae Breban care a schimbat cursul prozei. Ei raman niste repere. Mie mi-e greu sa spun acum daca ei sunt niste mari valori dar cu siguranta oamenii acestia au ajutat ca mersul literaturii sa fie pe un drum fertil si in materie de poezie si in materie de proza, oricum am privi lucrurile, noi nu mai putem sa facem abstractie de ei. Ca unii n-au inteles efortul lor de schimbare a ordinii, intr-un sens sau un altul, ca l-au urmat, ca nu l-au urmat, astea is lucruri deosebite. Dar faptul ca ei au avut acest curaj sa spuna la un moment dat: aNu se mai poate merge asa, trebuie sa ne indreptam in alta directie”, si chiar au oferit niste exemple, n-as zice modele, niste exemple despre modul in care vad ei cursul lucrurilor, cred ca este fundamental pentru ceea ce s-a intamplat in literatura romaneasca de dupa „45. Astazi mi-e foarte greu sa spun ca avem astfel de valori. Eu cred ca nu mai sunt scriitori care sa aduca ceva nou. Eu vad in prezent o poezie si o proza care este foarte datoare inaintasilor, chiar atunci cand are gesturi din astea de fronda, cand pretinde ca lumea ar incepe cu ea si cand arunca pe piata propozitii la care s-ar fi impus un dram de meditatie in jur inainte de a le scoate in lume. Eu vad o proza care e datoare pana peste cap manualelor de anatomie. Si mi se pare nedrept sa concurezi in literatura niste manuale. Si atunci unde sa gasim valorile in aceasta zona? Literatura romana trece in clipa de fata printr-o criza de autoritate.
-Fata de trecut sau fata de alte literaturi?
-Fata de trecut. Oricum Occidentul, de exemplu, e cu cateva decenii mai inainte doar in materie de marketing al literaturii. A inceput sa se intample si la noi. Modul in care e promovata literatura conteaza mai mult decat valoarea propriu-zisa a textului literar. In momentul de fata mie mi-e foarte drag Cartarescu, ca tot vorbim de scriitori iubiti. Mi-e foarte drag pentru ca el are totusi cateva carti, in perioada de inceput deosebit de interesante si care amenintau la un moment dat ca s-ar putea sa schimbe cursul lucrurilor. Una din aceste carti se numea aLevantul”. Numai ca dupa aceea, probabil gratie societatii consumiste in care noi am intrat si in care reclama este sufletul comertului, noi cumparam detergenti si carnatii si cartile dupa cum ne spune televizorul, Cartarescu a devenit un bun de consum. Literatura nu se poate vinde la Altex, literatura nu este un bun de consum, literatura este un lux. Ca sa ajungi s-o intelegi ai nevoie de o anumita pregatire, de o anumita educatie, trebuie un efort propriu pentru a te apropia cat mai bine de domeniul artistic respectiv.
-Credeti ca sunteti un critic literar important?
-Probabil ca am fost un critic literar important. Pana in „90. Cand am facut critica literara curenta. Atunci am fost un critic literar foarte important. Dupa aceea insa mi-am dat seama ca e inutil sa faci justitie literara intr-o lume care nu este interesata de asa ceva. Misiunea unui critic nu este numai informativa, este formativa. Or, intr-o epoca in care se citeste atat de putin cine se mai orienteaza dupa judecatile criticii. Se orienteaza dupa reclama. Inclusiv literara. Tot ce se scrie in presa, inclusiv in Romania Literara, inseamna reclama. Nu e critica propriu-zisa. Nu mai exista critica de intampinare. Critica de intampinare inseamna in primul rand aplecare pe obiect. Nu numai sa stii despre ce vorbesti dar sa diseci obiectul ala, sa-i faci un fel de anatomie. Sa spui lucrurile importante despre ea, nu sa-i arunci ditirambi si sa spui ca este marea minune a lumii. De ce se folosesc cuvinte amari”, pentru ca acei care scriu sunt in general persoane fara nici o legatura cu scrisul. Sunt niste agenti literari care scriu azi despre Ionescu, maine despre Popescu si spun ca si Ionescu si Popescu sunt mirobolanti, sunt absolut fantastici, lumea trebuie sa cada in genunchi inaintea lor pentru ca reprezinta marile valori ale literaturii. Ideea ar fi urmatoarea: ca fiecare dintre noi ar trebui sa fie mai putin atent la reclama si sa tina cont de propria impresie. Intr-o librarie, tot valorile constituite, alea la care ne raportam noi dintotdeauna si pe care scoala le-a promovat, atrag. Eu de pilda simt in clipa de fata o mare placere citindu-l pe Homer. S-ar putea ca multora sa li se para un caraghios dar eu unul il citesc cu deosebita placere. De ce? Pentru ca mie mi se pare ca acea lume homerica din aOdisea” sau din aIliada” este de fapt si lumea noastra numai ca noi nu vedem miezul lumii noastre in lumea de atunci. Noi nu mai putem distinge samburele de eternitate care exista in aIliada” si aOdisea”.
-Ma adresez criticului. Ce scriitor bacauan are datele sa devina mai important decat crede lumea ca ar putea sa fie vreodata un scriitor de provincie?
-Este un scriitor bacauan intr-adevar important. Poate mai important decat isi inchipuie bacauanii ca sunt scriitorii bacauani. Si el se numeste Petru Cimpoesu. Mie ca persoana mi-e foarte antipatic. El nu stie sa fie normal in raporturile cu semenii. Dar, la urma urmei noi putem sa trecem peste micile mizerii omenesti care ne plac mai mult sau mai putin sau carora le dam replici cand suntem mai mult sau mai putin binedispusi. Cred ca Cimpoesu va continua sa mearga pe drumul pe care cartile sale de pana acum il arata, s-ar putea sa reprezinte un moment in istoria prozei noastre contemporane. Se prea poate. Eu nu bag mana in foc, ca nu stiu ce o sa se intample. Sunt niste semne in cartile lui. E un anumit mod de a gandi o realitate, o fictiune de fapt, care nu seamana cu modul in care o gandesc altii. Si care este mai apropiat…cum sa va spun… eu nu cred in postmodernism. Mi se pare ca este o gogoasa, teoretica, pe care toti incearca sa o umple cu ce au la indemana, in primul rand mai ales cu prostii. Postmodernismul asta s-a nascut in America unde avea cu totul alt sens. A ajuns la noi prin contaminare. Acum copiem tot din afara. Pentru ca tot ce apare din afara ni se pare valoros. Cimpoesu nu este cu ghilimelele de rigoare apostmodern”. El se munceste cu el insusi. Rostul scriitorului nu este sa se bata cu valorile care sunt in preajma, cu tehnicile literare dimprejur, ci cu el insusi. Sa se exprime cat mai bine pe el insusi. Or, prima stavila in calea scriiturii este autorul, nu e altul. Cimpoesu are in cartile pe care le-a scris, cateva momente in care reuseste sa se biruie si poate sa fie sincer pana la capat, cu el, or asta este foarte important. Scris de Laura HUIBAN
