E cam întuneric, pe la noi, ca și în Madagascarul de poveste evocat de un cântec – satiră mai vechi, în care, la refren, se statua: Las-o, băi, că merge-așa! Ca în Madagascarul lui Mazăre, primarul „internat”, acum, la „Beciul Domnesc”, care visase să îmbătrânească la soare, fără griji, făcând surfer, în colanții care nu-l prindeau deloc, și cu buzele acoperite până spre bărbie de unsoarea dată din belșug, aidoma unei maimuțe căruia stăpâna i-a scăpat poșeta cu rujuri, ei bine și în țara lui „las-o, băi, că merge așa” lucrurile merg la fel de împiedicat.
Și nu de-acum, ci…dintotdeauna. Iată, de exemplu, actuala criză, în care, guvernanții nu fac eforturi prea mari pentru a ajuta populația, astfel încât să treacă mai ușor de hopurile din portofel, iar firmelor le promite marea cu sarea, încă de când Covidul făcea slalom prin spitale. În schimb, generosul stat îndeasă milioane de euro în gura marilor căpcăuni ai economiei, care de decenii înghit, fără să producă profit, alte multe zeci, sute de milioane. E noapte, în Madagascarul nostru, și-ntrega junglă face nani. Iar, hipopotamii de la București, continuă să-și facă dosurile mari, în vreme ce românul suportă cuminte prețul uriaș la curent și gaze.
Bașca și benzina i-a sărit în cap românașului, iar RCA-ul a rămas tot la cotele nesimțite care falimentează, la propriu, șoferii de peste tot. Deci, nimic pe linie pentru românul prost(it) și indulgent. Cine plătește nota? Evident, tot noi, oamenii simpli, din salariile și pensiile care nu dau semne să se înzdrăvenească, bucătarii șefi uitând să pună ceva drojdie pentru dospit. Nici măcar sarea nu se regăsește în gustul fad al vieții românului. Despre miere și lapte, nici nu mai zic, sunt ingredinte – trufanda. Mă gândesc că doar pensiile celor care s-au grăbit să profite de legislația păguboasă pentru buget au rămas la nivelul la fel de nesimțit ca și treapta pe care s-au ridicat politicienii de doi bani de la noi. Nutresc, totuși, speranța că, la fel cum sărmanul Băsescu a rămas fără multe dintre privilegii, așa o să se renunțe și la pensiile nesimțite.
Acum, la fel ca-n celelalte scenarii, atenția publică este deturnată de la problemele interne, vitale, și dusă către granițe, unde se petrec cele mai oribile grozăvii din acest debut de mileniu. Mi-e milă de ei, de vecini, sincer, doar oameni suntem, cu toții, dar sunt trist și pentru-ai mei pe care nu știu unde o să-i văd la vară sau mai târziu, când se va lăsa întunericul de-a binelea peste Madagascarul nostru dintre Carpați și Dunăre.
