Suntem față de 1989 la aceeași distanță la care eram în 1980 față de 1945. Este cazul să ne întrebăm ce am făcut cu România în acești 35 de ani care au trecut de la schimbarea regimului. Putem compara cu ceea ce s-a făcut în România 35 de ani după război?
Desigur, în comparație cu perioada postbelică, astăzi există o percepție generală că avem mai multă libertate. Magazinele sunt pline, avem acces la o varietate de bunuri și servicii, iar mulți dintre noi ne bucurăm de un nivel de trai relativ confortabil. Această percepție poate părea justificată la o primă vedere, dar este esențial să ne întrebăm ce costuri implică acest „confort”.
În realitate, câtă libertate avem? Recent, s-a observat că există instituții care pot limita drepturile noastre fundamentale fără să existe repercusiuni semnificative. Drepturile noastre de a circula liber, de a ne exprima opinia sau de a protesta pot fi restrânse în anumite situații, sub diverse pretexte.
În plus, dependența noastră de resurse externe și de fluxurile de capital străine ne fac vulnerabili în fața unor decizii politice sau economice luate la nivel global. Astfel, deși avem acces la bunuri și la o aparentă libertate, există riscul ca acestea să fie fragilizate sau chiar suspendate în anumite circumstanțe, subminând astfel esența unei democrații autentice și a unei libertăți reale pentru toți cetățenii.
Economic vorbind, România a înregistrat progrese notabile în ultimii ani, cu o creștere a PIB-ului și o expansiune a sectorului privat. Cu toate acestea, aceste realizări sunt umbrite de dependența crescută de finanțări externe și de consumul pe credit. Agricultura, odată o sursă de stabilitate economică, a fost afectată de politici agricole slabe și de lipsa investițiilor în infrastructură.
Industria, deși în proces de modernizare, nu a atins încă nivelul de competitivitate necesar pe piața globală. Sistemul energetic, sub influența marilor companii internaționale, rămâne vulnerabil la fluctuațiile prețurilor mondiale ale energiei.
În plus, sistemul bancar românesc, deși privatizat în mare măsură, este adesea considerat ca fiind sub influența unor jucători străini, care pot lua decizii financiare majore cu impact direct asupra economiei interne.
Această dependență de capital extern și de credite poate expune țara la riscuri semnificative în cazul unor schimbări bruste ale condițiilor economice internaționale sau ale politicilor financiare globale.
Oricând se poate întâmpla ca o entitate externă să apese pe un buton și să spună „halt!”: Nu mai livrăm României benzină. Sau le oprim cardurile. Ori îi lăsăm cu magazinele goale.
Această realitate se reflectă și în sistemul nostru politic, unde liderii țării par să fie mai degrabă îngrijorați de reacțiile ambasadelor unor țări occidentale decât de opiniile și nevoile populației, ceea ce poate sugera o formă de neo-colonialism soft, în care deciziile majore sunt influențate de interesele străine, în detrimentul autonomiei naționale.
Deciziile politice importante pot fi adesea influențate sau chiar dictate de presiunile și cerințele externilor, subminând astfel suveranitatea și capacitatea de autodeterminare a României. În loc să fie o voce pentru popor, liderii politici sunt percepuți uneori ca fiind mai preocupați de menținerea unei bune relații cu puterile străine decât de îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și protejarea intereselor naționale pe termen lung.
Nu trebuie uitat că anii ’80 au venit cu o factură grea pentru dinamismul industrial din deceniul anterior. În anii ’70, România s-a angajat într-un program de industrializare intensă și dezvoltare economică accelerată, bazată pe împrumuturi externe și creșterea datoriei naționale. Această perioadă a adus o expansiune a sectorului industrial și a infrastructurii, dar și o creștere rapidă a datoriei externe.
În anii ’80, aceste datorii externe s-au adunat și au devenit o povară grea pentru economia națională. România a fost nevoită să strângă cureaua pentru a face față obligațiilor financiare, ceea ce a dus la o perioadă de austeritate și dificultăți economice pentru populație. Politica de îndatorare a fost una riscantă și, în final, a avut consecințe dureroase pentru economia națională.
În zilele noastre, România se confruntă din nou cu provocări legate de datoria publică. În ciuda unor perioade de creștere economică și stabilizare, nivelul datoriei naționale a ajuns la cifre periculoase. Despre care nu vorbește nimeni.
